„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Evocarea Patriarhului Justinian în Parohia Olari din Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în Parohia Olari, din Protopopiatul Arad, a avut loc recent întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral‑misionar Zărand, coordonaţi de către părintele Nicolae Rădulescu, de la Parohia Sântana I. Întâlnirea a avut loc în biserica parohială, unde s‑a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Preotul paroh dr. Călin Dragoş a mulțumit, la sfârșitul slujbei, preoților prezenți și credincioșilor pentru participare, după care toți preoții s‑au retras la casa parohială, unde a avut loc prezentarea referatului: „Patriarhul Justinian - promotor al dialogului panortodox și intercreștin” de către pr. dr. Călin Dragoș. În expunerea sa, părintele Dragoș a reliefat deschiderea pe care Patriarhul Justinian a avut‑o față de celelalte biserici surori: Biserica rusă, sârbă, georgiană, bulgară, Patriarhia Ecumenică, Biserica Greciei, Bisericile vechi orientale (armeană, coptă etiopiană, siriană) amintind și de vizita Patriarhului Ecumenic Atenagorea I, în anul 1967, în România; s‑a adus în discuție și relația cu Bisericile romano‑catolice naționale (Austria, Germania, Belgia etc.). Toţi preoţii prezenţi şi‑au adus contribuţia în dezbaterea temei. La final, preotul Călin Dragoș a mulţumit preoţilor din cercul pastoral‑misionar pentru participarea la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoreşte. Întâlnirea s‑a încheiat cu o agapă la casa preotului paroh.


