„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Examen de capacitate preoțească la Timișoara și Arad
Arhiepiscopia Timișoarei și Arhiepiscopia Aradului au organizat în această săptămână sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească. La examenul organizat la Centrul eparhial din Timișoara s-au înscris șapte candidaţi, licenţiaţi în Teologie Pastorală, care doresc să ocupe una dintre parohiile vacante din cadrul eparhiei. La examenul organizat la Arad s-au înscris șase candidaţi.
În fața unei comisii formate din profesori de la Departamentul de teologie din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, candidații prezenți au susținut cele două probe, scrisă şi orală, ale examenului.
La proba scrisă, candidaţii au avut de tratat subiecte de istorie bisericească și dogmatică, iar în cadrul probei orale, au fost verificate cunoştinţele, competenţele şi deprinderile candidaţilor legate de omiletică şi catehetică, drept canonic şi administraţie bisericească, liturgică, muzică bisericească şi tipic. Totodată, candidaţii au răspuns şi la întrebări practice ce au avut în vedere diverse aspecte legate de viața parohiei. Cele două probe au fost precedate de o altă probă eliminatorie, ce a constat în testarea psihologică, desfășurată în timpul perioadei de pregătire a candidaților.
Arhiepiscopia Timișoarei organizează anual două sesiuni ale examenului de capacitate preoțească: sesiunea de primăvară și sesiunea de toamnă. Media generală de promovare a acestui examen este de minimum 7 (șapte). Pentru cei care îl vor promova cu cel puțin media 9,00, examenul de capacitate preoțească are valabilitate doi ani, iar pentru cei care îl vor promova cu media sub 9,00, valabilitatea este de un an.
Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Aradului
Și la Centrul eparhial din Arad s-a desfăşurat, sub conducerea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească pentru absolvenţii de licenţă şi master ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Aradului, doritori să devină slujitori ai Sfintelor Altare. Aceştia au susţinut proba scrisă şi proba orală în sala de şedinţe a Centrului eparhial.
La examen s-au înscris şi au participat șase candidaţi. Comisia de examinare, compusă din părinţi profesori de specialitate şi părinţii consilieri de la Centrul eparhial, a fost prezidată de ierarhul locului, iar vicepreşedintele comisiei a fost Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Examenul a debutat cu susţinerea probei scrise, în cadrul căreia candidaţilor li s-au evaluat cunoştinţele din domeniul administrativ-bisericesc, drept canonic şi legislaţie, pastoral-misionar şi social, catehetic, mass-media şi activităţi cu tineretul, economic-financiar şi patrimonial. Apoi, la orele prânzului, a avut loc proba practică. Această probă a constat din examinarea cunoştinţelor de tipic şi liturgică, muzică bisericească, omiletică şi catehetică.
Prin acest mod se realizează o departajare a absolvenţilor care devin candidaţi pentru parohiile din eparhia noastră.
După încheierea sesiunii de examen, în temeiul notelor şi mediei obţinute, toţi candidaţii au fost declaraţi promovaţi. Aceştia vor avea dreptul să candideze la ocuparea unui post clerical vacant din cadrul Arhiepiscopiei Aradului.