„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Examen de licență pentru promoția 2014-2018 la Timișoara
La Centrul eparhial din Timişoara au avut loc, în perioada 4-6 iulie, susţinerea examenului de licenţă şi depunerea jurământului de credinţă al studenţilor teologi care au urmat cursurile Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, promoţia 2014-2018.
Evenimentul s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Centrului eparhial, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în prezenţa comisiei de evaluare, formată din profesori de la Catedra de Teologie Ortodoxă, sub coordonarea pr. conf. dr. Nicolae Morar.
Prima parte a examenului a constat în proba scrisă la teologie dogmatică, apoi partea a doua a avut în vedere susținerea lucrărilor de licență. Pentru această etapă s-au prezentat în fața comisiei 22 de candidați.
La finalul susținerii examenului de licență, în biserica cu hramul „Învierea Domnului” din incinta Centrului eparhial, a fost oficiată slujba de Te Deum, în semn de mulţumire adusă Bunului Dumnezeu pentru purtarea de grijă şi binefacerile revărsate asupra tinerilor teologi şi a profesorilor din cadrul Facultății de Teologie. După slujbă, toţi absolvenţii au depus jurământul de credinţă faţă de învăţătura Bisericii Ortodoxe, făgăduind în faţa lui Dumnezeu că o vor apăra, propovădui și mărturisi toată viaţa lor, urmând porunca evanghelică a Mântuitorului Iisus Hristos.
Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie este una dintre cele patru facultăţi de elită de acest gen din România. Facultatea are 23 de parteneriate cu facultăţi similare din Europa şi oferă burse pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi şi mobilităţi pentru personalul didactic prin Programul Socrates. Facultatea oferă un climat adecvat nu doar pentru pregătirea didactică, ci şi pentru o viitoare carieră ştiinţifică, carieră de afaceri sau carieră în relaţii internaţionale. Interdisciplinaritatea şi interculturalitatea sunt caracteristicile Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie.