„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Expoziție de artă plastică la Reșița, Caraș-Severin
La Centrul German „Alexander Tietz” din Reșița, în cadrul celei de-a XII-a ediții a proiectului „Luna Iunie – Luna Expozițiilor”, Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, împreună cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, precum și Uniunea Creatorilor Profesioniști Filiala Reșița, au organizat vernisajul unei expoziții de artă semnată Nicolae Potocean (NIK).
Artistul plastic bocșean Nik Potocean se află la cea de-a 11-a expoziție personală (alături de alte nouă expoziții de grup). A debutat în anul 2015 la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa, a absolvit Școala Populară de Artă din Reșița și s-a impus ca peisagist. De asemenea, este membru al Uniunii Creatorilor Profesioniști, filiala Reșița. Nik Potocean se află pentru a treia oară ca invitat al președintelui Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla.
Evenimentul din 17 iunie a început cu un moment de reculegere în memoria criticului de artă Adrian Stepan.
În cadrul evenimentului a avut loc un recital susținut de „Intermezzo” - Lucian Duca și Vincenzo Musi, și de poezie, recitată de autor, poetul Costel Simedrea. Au mai vorbit artiștii plastici Gustav Hlinka și Viorica Ana Farkaș, iar Erwin Josef Țigla, a fost moderatorul evenimentul.