În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Festivalul „Miron Cristea”, ediția a 10-a, dedicat cântării corale, la Caransebeș
Pe soleea Catedralei Episcopale din Caransebeș au urcat joi, 23 mai, câteva coruri din Eparhia Banatului Montan, din Timișoara și Arad. La cea de-a 10-a ediție a Festivalului „Miron Cristea”, organizat în cadrul „Zilelor credinței și culturii” de către Centrul eparhial, membrii celor 15 formații corale au venit la Caransebeș pentru a prezenta portul popular și tradiția cântării corale din Banat.
La această manifestare culturală a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, membrii Permanenței Consiliului Eparhial și mulți credincioși din municipiul de pe Timiș și Sebeș care s-au bucurat de acest festival ce a cuprins un repertoriu de pricesne și cântări bisericești specifice perioadei pascale, dar și cântece patriotice.
„În această seară binecuvântată, i-am ascultat cu mult drag pe cei care au binevoit să răspundă invitației noastre, bucurându-ne de cântările pascale, dar și de cele patriotice, pentru că în acest an sărbătorim 100 de ani de la instaurarea administrației românești în orașele importante din Banat și intrarea Armatei Române în zona Banatului. Așadar, am sărbătorit și Centenarul bănățean prin acest festival închinat episcopului Caransebeșului Miron Cristea și, bineînțeles, ne-am bucurat de frumoasele cântări pascale”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Multe formații corale au venit din mediul rural, coruri ce înfrumusețează sfintele slujbe în satele din această zonă a Banatului Montan. „Ne-am bucurat că foarte multe coruri din parohiile sătești au venit astăzi la Caransebeș și îmbrăcați în costume populare au interpretat cu multă dragoste cântările pascale. Le mulțumim tinerilor și vârstnicilor care ne-au încântat și ne-au înălțat în această seară prin cântările și prezența lor”, a mai spus Părintele Episcop.
Festivalul poartă numele primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, deoarece în anul 2010, atunci când a avut loc prima ediție, se împlineau 100 de ani de la întronizarea lui Miron Cristea ca episcop al Caransebeșului în perioada 1910-1919, aducându-se astfel un omagiu ierarhului care a sprijinit, cu o admirabilă implicare și dăruire, muzica religioasă în activitatea desfășurată la Sibiu, Caransebeș și București.
„În cele 10 ediții ale acestui festival am intenționat să promovăm tradiția corală de care ne bucurăm în Banat. Anul acesta la ediția aniversară am ținut să invităm corurile catedralelor episcopale din Mitropolia Banatului, pentru a arăta necesitatea și importanța unității și prin această formă de manifestare corală. Ne-am bucurat de prezența celor 15 coruri care au venit din cele 3 eparhii ale Mitropoliei noastre și este îmbucurător că în acest an calitatea melodiilor ce s-au interpretat a fost una superioară, considerând că prin astfel de activități aducem un plus în tot ceea ce privește cântarea corală ca activitate pastoral-misionară în parohi”, a concluzionat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Toate corurile care au participat la Festivalul „Miron Cristea” ediția a 10-a au primit din partea Preasfințitului Părinte Lucian diplome și trofee.