„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Festivitatea de absolvire la Seminarul Teologic Ortodox din Arad
Marţi, 22 mai 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-au desfășurat festivitățile de absolvire pentru cea de-a XX-a generație de elevi seminariști.
După ce toți cei prezenți au intonat Rugăciunea Domnească şi Imnul de Stat al României, în deschidere, părintele prof. Pompiliu Gavra, directorul seminarului arădean, a transmis un mesaj de bun venit întregii asistențe și, implicit, cel de felicitare către absolvenții promoției 2014-2018, după care, în auzul ultimului clinchet de clopoțel, le-au fost înmânate diplomele absolvenților clasei a XII-a de către prof. dr. Florica Faur, diriginta clasei a XII-a.
S-au adresat, mai apoi, gândurile de felicitare și totodată de responsabilizare absolvenților de către preacuviosul părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural şi delegat al IPS dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului; Vasilică Damian, subprefectul judeţului Arad; Dan Codre, consilier al lui Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad; preacuviosul părinte lect. univ. dr. Nicolae Tang, din partea Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad; conf. univ. dr. Andrei Anghelina, prorector al Universității de Vest „Vasile Goldiş” Arad; prof. Eugenia Groşan, directorul Colegiului Naţional „Elena Ghiba-Birta”, din Arad.
În acordurile imnului academic „Gaudeamus igitur” a urmat momentul de predare a cheii de către elevii clasei a XII-a însoțit de alocuțiunile şefului de promoţie Alexandru-Silvius Obrad şi reprezentantului clasei a XI-a, Radu-Mihai Popoviciu, cel care a preluat cheia responsabilităților elevilor generațiilor următoare.
Festivitatea s-a încheiat cu un mic concert susținut de corul seminarului arădean, dirijat de prof. Ştefan-Adrian Bugyi. (Dorin-Ioan Neag, Elev în clasa a XI-a, Seminarul Teologic Ortodox Arad)