„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Festivitatea de deschidere a anului şcolar la Şcoala „Sfântul Nicolae”, Arad
Școala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad și-a redeschis zilele trecute porțile. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a avut loc la sediul şcolii, în Sala Românească, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și a pr. Octavian Blaj, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului.
În deschidere a fost oficiată slujba de Te Deum, urmată de un cuvânt de învăţătură al ierarhului, pornind de la cuvântul din Evanghelie „Cine are urechi de auzit să audă”.
Misiunea şi valorile şcolii, precum şi personalul acesteia au fost prezentate de doamna director Teodora Guzan, profesor în învăţământul primar.
La final, a fost strigat catalogul şi fiecare elev a primit în dar o cocardă tricoloră cu Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul şcolii.
Anul acesta au pășit spre băncuțele lor micuţii elevi ai noii clase pregătitoare, împreună cu învăţătoarea lor, Teodora Guzan, profesor în învăţământul primar și, bineînțeles, mai-marii lor colegi de clasa întâi, împreună cu învăţătoarea lor, Elena Puterity, profesor în învăţământul primar. Şcoala „Sfântul Nicolae” și-a început activitatea educativă în anul 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei al Aradului, sub patronajul Asociației Social-Educative Filologos. Specificul şcolii este dat de perspectiva generală a pedagogiei creştine asupra educaţiei, precum şi de valorificarea tradiţiilor culturale româneşti în învăţământ, deoarece educaţia de calitate nu poate face abstracţie de dimensiunile sufleteşti profunde şi de tradiţia naţională. (Flavius Eşnican)