„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Graiul bănățean promovat la Centrul eparhial din Caransebeș
Vorbirea dialectală din Banat a fost pusă în valoare la cea de-a șaptea ediție a Festivalului de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ce s-a desfășurat, de curând, la Centrul eparhial din Caransebeș. Evenimentul a avut loc în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea”, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Manifestarea culturală a cuprins cântece și poezii religioase şi laice în grai bănăţean, rostite de către membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, precum şi de către elevi şi preşcolari îmbrăcaţi în straie populare din judeţele Caraş-Severin şi Timiş.
Festivalul care a avut ca scop conservarea graiului bănățean, a cântecelor, tradițiilor, obiceiurilor și portului popular din Banat, s-a bucurat de prezenţa a numeroşi copii şi tineri, însoţiţi de părinţii lor, de preoţi, de profesori de literatură, de membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, de elevi şi studenţi teologi caransebeşeni, dar a numeroși iubitori de folclor. „Am ascultat și astăzi foarte multe cântece și poezii în grai bănățean interpretate de tinerii noștri și ne-am bucurat că prin acest festival îi încurajăm și îi determinăm să păstreze și să conserve aceste tradiții, portul, graiul și toate obiceiurile moșilor și strămoșilor de pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Așadar, a fost o reuniune de suflet pentru folclorul și graiul nostru bănățean și pentru încurajarea tinerilor de a ține aproape în tot ceea ce înseamnă valorile populare și cele tradiționale ale țării noastre și în mod special ale Banatului Montan”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Acțiunea culturală a fost organizată de Episcopia Caransebeşului în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean şi cu Parohia Ohaba Mâtnic, din Protopopiatul Caransebeş. La final, Preasfințitul Părinte Lucian le-a transmis celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și le-a oferit participanților diplome și daruri din partea Episcopiei Caransebeșului.