„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Gravuri semnate de Dali, expuse la Muzeul de Artă Timişoara
Timişorenii iubitori de frumos vor avea ocazia să descopere câteva dintre lucrările marelui pictor suprarealist Salvador Dali chiar la ei în oraş. Începând cu 14 iunie, la Muzeul de Artă din Timişoara vor fi expuse mai multe gravuri ce ilustrează într-un mod unic mai multe opere celebre, precum „Divina Comedie” a lui Dante sau `Bătrânul şi Marea” de Ernest Hemingway, dar şi alte lucrări spectaculoase reunite sub numele de „Tarot” şi „Tricornul”. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 14 iunie, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă din Piaţa Unirii. „Sunt convins că publicul va şti să aprecieze importanţa exponatelor, descoperind multiplele convergenţe dintre literatură, istorie, spiritualitate şi artă, identificând măreţia unei creaţii care a marcat şi va continua să marcheze din ce în ce mai mult cultura europeană, redând înţelesul ei autentic, acela intercultural şi transfrontalier”, a declarat Victor Neumann, director al Muzeului de Artă Timişoara.
Salvador Dali a făcut gravurile după „Divina Comedie”, la cererea guvernului italian. Pentru realizarea celor 100 de lucrări s-au folosit 3.500 de plăci de lemn, iar artistul s-a ghidat în construcția acestora după forma lucrării lui Dante. Pentru „Tarot” și „Tricornul”, Dali a realizat lucrări în acuarele și guașe. Expoziția va fi deschisă din 14 iunie, iar timișorenii vor putea să se bucure de ea timp de o lună. La vernisajul expoziției vor fi prezenți Victor Neumann, criticul și istoricul de artă Carol David, dar și Gabriel Kelemen, artist și lector la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara. Piesele provin din colecţia Dr. Heinz Ess şi sunt expuse pentru întâia oară în muzeul timişorean. (George Giurgiu)