„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Hramul Catedralei Mitropolitane
La praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Catedrala Mitropolitană din Timişoara îmbracă haine de sărbătoare. Credincioșii timișoreni sunt așteptați să participe la momentele liturgice care vor marca hramul istoric al monumentalului locaș de rugăciune.
Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara se pregătește începând de mâine seară pentru sărbătoarea hramului principal. Cu acest prilej, credincioșii bănățeni sunt așteptați la rugăciune, pentru a-i cinsti cum se cuvine pe marii dascăli ai teologiei. Programul liturgic va începe în ajunul hramului, duminică, 29 ianuarie, de la ora 17:00, când va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia. În ziua sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, luni, 30 ianuarie, începând cu ora 7:30, va fi săvârşită slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie. Aceasta va fi oficiată în Catedrala Mitropolitană de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi.
Soborul va fi format din preoţi consilieri de la Centrul eparhial, profesori de la Departamentul Teologic al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, slujitori ai catedralei, precum şi protopopii Timişoarei. În cadrul slujbei, se vor înălța rugăciuni atât pentru ctitorii Catedralei Mitropolitane, cât şi pentru vrednicii înaintaşi pe scaunul mitropolitan al Banatului, Mitropoliţii Vasile Lăzărescu şi Nicolae Corneanu. De asemenea, vor fi prezentate și două monografii-album, recent apărute la editurile Arhiepiscopiei Timișoarei, ce vorbesc despre istoria, arhitectura, pictura și sculptura Catedralei Mitropolitane. Tot cu prilejul hramului, seara, după slujba Vecerniei, se va organiza un concert de cântări bisericești și imnuri religioase în cinstea patronilor spirituali ai locașului de cult.
Catedrala ortodoxă din Timișoara este un adevărat simbol al orașului, dar și al Banatului. Situată în centrul geometric al orașului, la interferența celor mai importante artere, acest monument emblematic impresionează prin specificul ei arhitectural, dar și prin dimensiunile ei impozante. Construcția are suprafața de peste 1500 mp, lungimea de 62,98 m și lățimea de 31,98 m. Dintre cele 11 turle, turla principală are o înălțime de aproape 84 m. Edificiul a fost construit între anii 1936 şi 1940, după planul arhitectului Ioan D. Traianescu (prof. la Academia de Arhitectură din București), fiind declarat monument de artă pentru arhitectura, pictura și sculptura ei. Slujba de târnosire a avut loc la 6 octombrie 1946, fiind săvârșită de Patriarhul Nicodim Munteanu, înconjurat de alți ierarhi și 400 de preoți, în prezența regelui Mihai I al României, a prim-ministrului Petru Groza, precum și a altor miniștri și reprezentanți de rang înalt.
Începând cu anul 1962, la inițiativa Mitropolitului Nicolae Corneanu, subsolul Catedralei Mitropolitane găzduiește Galeria de Artă Sacră a Arhiepiscopiei Timişoarei. Această colecţie de artă bisericească veche cuprinde obiecte de interes istoric şi documentar, artistic şi cultural atât cu scopul de a le conserva, cât şi pentru a le expune celor interesați de a cunoaşte trecutul acestei părți de țară. Patrimoniul de artă bisericească cuprinde aproape 1.000 de piese, printre care un lapidariu cu cruci de morminte din piatră, un însemnat număr de icoane pe lemn, pe sticlă şi pânză, obiecte de cult brodate, sculptate sau lucrate în metal şi un important fond de carte veche religioasă. Toate provin din biserici bănăţene şi datează din secolele: 14, 16, 17 şi 19. Documente de netăgăduită însemnătate istorică, ele exprimă nivelul cultural din Banat, evidenţiind în acelaşi timp devoțiunea și sensibilitatea pentru frumos a credincioşilor bănățeni.