„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Hramuri de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul în Episcopia Caransebeșului
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul va fi cinstit în mod deosebit în Episcopia Caransebeșului. Astfel, încă din ajunul sărbătorii, duminică, 19 iulie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va resfinți Biserica „Sfântul Proroc Ilie” din Oravița, înfrumusețată recent prin contribuția preotului Gelu Moldovan și a credincioșilor din localitate, după care înconjurat de un sobor de preoți și diaconi va săvârși Sfânta Liturghie. Și anul acesta, obștea monahală alături de credincioșii Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor” - Bocșa Vasiova din județul Caraș-Severin se vor bucura de prezența Preasfințitului Lucian, duminică, la orele serii ierarhul urmând a săvârși slujba Vecerniei cu Litie în altarul de vară al așezământului monahal. Luni, 20 iulie, la praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Catedrala Episcopală din Caransebeș își va sărbători cel de-al doilea hram. Locaş bisericesc reprezentativ pentru Banatul de munte, Catedrala Episcopală din Caransebeş a primit la 12 septembrie 2010, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un al doilea hram, ocrotitorul acesteia devenind Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Numeroși credincioși din orașul de pe Timiș și Sebeș, dar și din împrejurimi sunt așteptați în ziua pomenirii și cinstirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul să participe la Sfânta Liturghie solemnă oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfințitul Lucian, înconjurat de un mare sobor de preoți și diaconi. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul va fi serbat festiv şi la aşezămintele monahale aflate pe cei doi munţi ce străjuiesc Banatul montan. La schitul de pe Muntele Mic, Sfânta Liturghie va fi oficiată, din încredinţarea chiriarhului, de către părintele protosinghel Casian Rușeț, secretar eparhial, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi. Un frumos pelerinaj se va organiza şi la schitul de pe Muntele Semenic, unde părintele Daniel Alic, consilier cultural, împreună cu un sobor de preoţi din zona Reşiţei, va săvârși Sfânta Liturghie. În ambele locaşuri monahale, la primele ore ale dimineţii se vor oficia Sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu. „Ținând seama că Eparhia Caransebeșului este una istorică, cu tradiții frumoase, și în acest an se continuă tradiția cinstirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul într-un mod cu totul deosebit în episcopia noastră. Nădăjduim ca aceste tradiții frumoase în cinstea Sfântului Ilie să rămână un reper atât în viața bisericească a credincioșilor, cât și în viața lor morală, ținând seama de faptul că Sfântul Proroc Ilie a fost unul dintre cei mai mari sfinți care a îndemnat la moralitate și la cinstirea de Dumnezeu”, a subliniat părintele Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului. Până la 28 februarie 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş şi l-a declarat ocrotitor al Banatului, în Banat era socotit ca ocrotitor Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. În acest context, multe dintre mănăstirile, schiturile și locașurile bisericești de tradiţie din Banat au ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. (Diac. Pavel Canea)