„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre cărturari și farisei, zicând: Învățătorule, voim să vedem de la Tine un semn. Iar El răspunzând le-a zis: Acest neam viclean și desfrânat cere semn, dar semn
În ajutorul semenilor
Credincioşii Paraclisului eparhial de la Trei Insule din Arad împreună cu militarii din Cetatea Aradului au hotărât ca în perioada destul de lungă dintre Sfintele Paşti şi Naşterea Domnului să le descreţească periodic frunţile mai multor familii nevoiaşe, oferindu-le produse de care au nevoie, respectiv daruri constând în alimente şi haine. Ţinând cont că începe şcoala, mai mulţi copii au primit ghiozdane echipate complet, precum şi haine noi. Lacrimile bătrânilor şi ale copiilor vizitaţi au exprimat mulţumirea unor oameni care nu stau cu mâna întinsă, însă care au nevoie de ajutorul nostru.



.jpg)