„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Inaugurarea noii filiale ATOR Valea Bistrei, Caransebeș
În localitatea Marga din judeţul Caraş-Severin a avut loc întâlnirea tinerilor ortodocşi de pe Valea Bistrei, organizată la Pensiunea „Ana” din localitatea. Întâlnirea a început cu săvârşirea unei slujbe de mulţumire de către părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, care a adresat tuturor celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare, de învăţătură şi de încurajare, cu ocazia inaugurării noii filiale a Asociației Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) Valea Bistrei, din cadrul ATOR Banatul de Munte. Tinerii din zonă au fost însoţiţi de preoţii şi profesorii lor, iar în cadrul evenimentului, aflat sub genericul „Tineri între tineri”, au avut loc mai multe jocuri de cunoaştere și vizionarea unor filme despre proiectele organizate de ATOR Banatul de Munte, fiecare film fiind completat cu mărturisiri ale unor experienţe ale tinerilor membri ai ATOR Banatul de Munte.
Cu acest prilej, a avut loc constituirea noii filiale a asociaţiei, iar Lucian Barbescu, din Marga, a fost desemnat responsabil de activitatea filialei ATOR Valea Bistrei.
Evenimentul a avut loc în cadrul „Caravanei ATOR Banatul de Munte”, prilej cu care sunt organizate întâlniri ale tinerilor, preoţilor şi profesorilor coordonatori ai asociaţiei la nivel judeţean cu membri filialelor, pentru promovarea activităților ATOR Banatul de Munte și pentru întărirea legăturilor formate şi continuarea activităţilor începute. Caravana de promovare şi cunoaştere a ATOR Banatul de Munte va continua în „Anul omagial al satului românesc”, în fiecare regiune a Banatului Montan.