„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Început de an universitar cu rugăciune în Episcopia Caransebeșului
Studenții care frecventează cursurile Secției de Teologie, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, și-au început astăzi anul universitar cu un moment de rugăciune.
În Paraclisul episcopal cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș a fost oficiată o slujbă de Te Deum, de către un sobor de preoți profesori, condus de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
La eveniment au fost prezenți profesorul Andrade Bichescu, rectorul Universității din Reșița, părinți profesori, profesori și studenți. După sfânta slujbă, părintele Casian Rușeț, consilier cultural, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la deschiderea anului universitar, iar în continuare au fost transmise mesaje din partea oficialităților prezente.
„Avem un învățământ teologic cu tradiție în Episcopia Caransebeșului, iar de peste 20 de ani avem și învățământ superior teologic. Ne bucurăm că Universitatea din Reșița sprijină Secția de Teologie și continuăm tradiția noastră locală, schema de program definită de Universitate și Episcopie, 4 ani Seminarul Teologic, 3 ani Facultatea de Teologie Didactică și 2 ani cursurile de Masterat. Îi mulțumim lui Dumnezeu că și în acest an am avut candidați și sperăm că anul viitor vor fi și mai mulți, pentru că avem la Seminarul Teologic, în clasa a 12-a, 27 de elevi. Dorim succes și binecuvântare tuturor studenților și masteranzilor noștri și în același timp îi îmbrățișăm cu multă dragoste părintească și frățească pe toți profesorii de teologie care își desfășoară activitatea aici, la Caransebeș”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Învăţământul teologic universitar actual din Caransebeş a luat fiinţă în anul 1998, dorindu-se a fi continuatorul vechii Academii Teologice din Caransebeş. Astfel, s-a înfiinţat Secţia de Teologie Ortodoxă - Istorie în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. De anul acesta, cursurile se vor desfășura în clădirile Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.