„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Începutul anului școlar la Timișoara și Lipova
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat luni, 12 septembrie 2016, la deschiderea anului școlar, fiind în mijlocul elevilor și profesorilor Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la deschiderea cursurilor Seminarului Teologic din Arad, iar Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost prezent în mijlocul elevilor de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara.
La ceremonia de deschidere a noului an școlar de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” au fost prezenți peste 1.500 de elevi, cadre didactice și părinți. Festivitățile au debutat cu intonarea Imnului de stat, urmat de slujba de Te Deum, oficiată de un sobor de preoți. Răspunsurile liturgice au fost date de corul elevilor teologi din cadrul liceului, condus de prof. Nicolae Șincari. Cuvântul de deschidere a aparținut prof. dr. Cornel Petroman, directorul liceului, apoi au urmat mai multe alocuțiuni din partea invitaților.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de încurajare atât elevilor din clasele pregătitoare, cât și părinților care i-au însoțit în prima zi de școală, oferindu-le, în semn de binecuvântare și încurajare, iconițe.
La deschiderea noului an școlar de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara a fost prezent Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a oficiat slujba de Te Deum, alături de clerici de la Parohia Iosefin, pe raza căreia se află instituția de învățământ.
Cu emoții în suflet și dorință de cunoaștere, cu aspirații de viitor, și copiii de la Școala Ortodoxă „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara au trecut pragul unei alte etape de viață. Pentru unii, este primul an de școală și au fost nerăbdători să descopere noul din viața lor. Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost alături pr. Cristian Pavel, consilier eparhial, iar din partea Inspectoratului Școlar Județean Timiș au fost prezenți prof. inspector general adjunct Mihaela Petrov și prof. inspector la disciplina religie Daniela Buzatu.
Deschiderea anului şcolar la Arad
Seminarul Teologic Ortodox din Arad a marcat începerea cursurilor din acest nou an școlar prin oficierea slujbei de Te Deum. Slujba a fost săvârșită de către un sobor de preoţi profesori, sub protia părintelui prof. Pompiliu Gavra, directorul şcolii, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Arad, a dlui inspector prof. Nicolae Dolha, reprezentând Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, a dlui Bogdan Noghiu, reprezentând Consiliul Judeţean Arad, a cadrelor didactice de la seminarul arădean, precum şi a elevilor seminarişti şi a părinţilor acestora.
După ce a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la început de an şcolar, părintele director Pompiliu Gavra a rostit un cuvânt de bun-venit elevilor, asigurându-l pe Întâistătătorul Eparhiei Aradului de ascultarea întregului corp profesoral şi a elevilor. IPS Timotei a amintit despre tradiţia legăturii strânse dintre cele două instituţii fundamentale, Biserica şi Şcoala, reliefând importanţa educaţiei, mai cu seamă în acest An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a amintit rolul pe care l-a avut Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul în cultura română şi universală, precum şi rolul Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, acela de exegeză a dorinţelor lumii contemporane, în scopul unităţii şi păcii. Elevii seminarişti s-au întâlnit cu profesorii diriginţi, împărtăşind impresii din vacanţa ce tocmai s-a încheiat, pregătiţi de începerea cursurilor noului an şcolar.
Deschidere de an școlar în școlile lipovene
În Lipova, deschiderea noului an școlar a avut loc în prima fază la Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova, condus de Lucian Donțiu, apoi a continuat la Liceul Agricol „Sever Bocu”, condus de Oviduța Berindei.
În ambele licee, un sobor de preoți, sub protia părintelui Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, a oficiat slujba de Te Deum de început de an școlar. Aici a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat elevilor, dascălilor și părinților la început de an școlar. Cei doi directori, ca și gazde, au mulțumit pentru mesajele transmise de către reprezentanții instituțiilor importante din Lipova, oficialităților locale, Poliției locale, la început de an școlar.