„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Înscrieri pentru tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”
Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează în această perioadă înscrieri pentru tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”, care va avea loc la Vărădia, în vacanța intersemestrială, în perioada 5-10 februarie 2018.
Ajunsă la cea de-a zecea ediție, tabăra se adresează copiilor cu vârste între 7 și 12 ani de pe întreg cuprinsul eparhiei, dornici să petreacă o săptămână de formare spirituală și să ia parte la activități cu caracter educativ, artistic și de divertisment, adaptate vârstei participanților.
Tabăra „Credință și artă pentru toți” propune, și în acest an, un program bogat și atractiv copiilor participanți: atelier de pictură (iconografie), program de rugăciune și formare spirituală, atelier de dezvoltare personală, relaxare și divertisment (karaoke, seri tematice, jocuri și concursuri educative), precum și activități de exterior specifice anotimpului.
Cazarea și masa vor fi asigurate la Complexul de agrement „Arcidava” de la Vărădia, iar activitățile propuse vor fi desfășurate de formatori cu experiență în lucrul cu copiii și în organizarea de tabere cu profil educativ.
Pentru înscrieri și informații suplimentare referitoare la condițiile de participare, doritorii sunt rugați să se adreseze Departamentului de tineret al eparhiei (persoană de contact: pr. Mihai Ciucur, tel. 0734.77.34.77), sau birourilor de misiune cu tinerii de la nivelul protopopiatelor.
Cu binecuvântarea chiriarhului, Episcopia Caransebeșului desfășoară, începând cu anul 2012, un atractiv program de tabere, școli de vară, pelerinaje și excursii tematice oferite copiilor și tinerilor, în scopul promovării în rândul acestora a unor valori autentice și principii sănătoase de viață creștină.