„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Invitație la conferința „Fundamente în educația copilului”
Școala Gimnazială `Sfântul Antim Ivireanul~ din Timișoara, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Prologos, îi invită pe timișoreni sâmbătă, 4 martie, începând cu ora 13:00, în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, la conferința cu tema „Fundamente în educația copilului”, susținută de prof. dr. Florin Colceag. Evenimentul se adresează părinților, educatorilor, pedagogilor și celor interesați de aspectele educaționale.
Prof. Florin Colceag este matematician, doctor în economie al Academiei de Studii Economice, autor al unor teorii pe complexitate, specialist în modelare matematică, preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education și autorul a nenumărate articole și câtorva cărți de referință în domeniul educației. În conferințele și aparițiile sale în presă, prof. dr. Florin Colceag tratează teme legate de valorificarea talantului pe care Dumnezeu l-a sădit în fiecare dintre noi, astfel încât prin educație să urmărim ridicarea nivelului copiilor care doresc să-şi mărească abilităţile, respectiv instruirea copiilor care au abilităţi înalte. Prof. Florin Colceag spune că i-au trecut prin mână aproximativ o mie de supradotaţi, excelând în matematică, informatică, fizică, economie, medicină, lingvistică, politologie, muzică, biologie, balet etc. Din 1984, s-a ocupat de loturile din Bucureşti pentru olimpiadele de matematică, naţionale şi internaţionale. Tinerii pregătiţi de matematicianul român au câştigat zeci de medalii internaţionale.
Intrarea la conferință este liberă, iar cadrele didactice vor primi câte o diplomă de participare. Pe durata evenimentului, între orele 13:00 şi 16:00, se vor organiza activități (jocuri distractive, confecționare de cadouri) pentru copiii participanților, la sediul școlii ortodoxe.