„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Ion Munteanu - erudit din Domașnea, apărător al Ortodoxiei și participant la război
În comuna Domașnea a fost înmormântat sâmbătă, 16 februarie, Ion Munteanu - erudit în vârstă de 96 de ani, cel mai vârstnic credincios din localitate, participant la cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de vest.
Ion Munteanu s-a născut în comuna Domașnea, la data de 21 decembrie 1922. Școala primară și gimnazială le-a absolvit în localitatea natală, apoi a urmat cursurile școlii de cântăreți ale Seminarului Teologic Caransebeș. Stagiul militar l-a satisfăcut la Lugoj, urmând să participe în cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de vest, servindu-și țara, pentru care a fost decorat cu medalia „Bărbăție și credință”, clasa III, devenind veteran de război. Întors de pe front, s-a căsătorit în anul 1947. Din această căsătorie au rezultat trei copii. Mai târziu s-a bucurat de cei șase nepoți dăruiți de Dumnezeu, pe care i-a iubit și prețuit o viață întreagă. A primit o lovitură deosebit de grea în anul 1962, când i s-au luat pământurile și animalele și a fost obligat să se înscrie în CAP. Nu s-a dat bătut și, pentru a-și da copiii la școală și a le oferi o viață mai bună, a învățat meseria de curelar, pe care a practicat-o cu mult drag până la sfârșitul vieții.
Ion Munteanu a fost un om bun și credincios, participând la slujbele religioase oficiate în biserica din sat și a fost respectat de oameni mai ales pentru că era deosebit de calm și calculat, sărind în ajutor atunci când era nevoie. Nu s-a lăsat doborât nici de pierderea fiului mijlociu și a soției, continuând să trăiască demn și frumos până în ultima clipă a vieții.
Ion Munteanu a murit liniștit, iar mulțimea de oameni care l-au privegheat și au venit să-l conducă pe ultimul drum arată că a fost foarte iubit și respectat în satul său natal, Domașnea. Numeroși credincioși au participat la slujba de înmormântare, care a avut loc în localitatea Domașnea. Slujba Înmormântării a fost oficiată de părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!