„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
IPS Părinte Arhiepiscop Timotei la ceas aniversar
Vineri, 5 iunie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi-a sărbătorit ziua de naştere. În cadrul Sfintei Liturghii, care a fost oficiată la Catedrala Arhiepiscopală din Arad şi la care a participat şi IPS Timotei, au fost rostite mai multe rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Înaltpreasfinţiei Sale. Împlinirea celor 79 de ani a chiriarhului de la Arad a fost un prilej binecuvântat pentru ostenitorii Centrului eparhial şi preoţimea arădeană, pentru oficialităţile judeţene şi locale şi pentru credincioşii care au dorit să fie prezenţi la acest moment aniversar, de a exprima sentimentele de preţuire şi de fiască dragoste pentru părintele sufletesc, de a-i ura ani mulţi, cu sănătate deplină şi frumoase realizări în slujirea Bisericii lui Hristos.
În sala de festivităţi a Reşedinţei Arhiepiscopale, însoţind mulţimea buchetelor şi coşurilor cu flori, reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei Arad, Poliţiei Judeţene, Jandarmeriei, Armatei, școlilor teologice şi ai universităţilor locale au dorit să onoreze momentul festiv şi l-au felicitat pe arhipăstorul eparhiei arădene.
În numele clerului şi credincioşilor eparhiei, părintele protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc, a elogiat prin cuvinte alese personalitatea şi deosebita activitate a IPS Timotei, pe plan pastoral-misionar, administrativ, cultural-educaţional, social etc., rugând la final pe Bunul Dumnezeu, aşa cum obişnuim la fiecare Liturghie pe care o săvârşim cei care suntem slujitori ai altarelor sfinte: «Întâi pomeneşte, Doamne, pe IPS Părintele nostru Arhiepiscopul Timotei, pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău»”, a încheiat părintele consilier.
La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulţumit în primul rând Părintelui Ceresc pentru anii dăruiţi, cu tot ceea ce a realizat spre binele Bisericii străbune, şi celor prezenţi pentru sentimentele şi bunele urări exprimate. (Protos. Iustin Popovici)