„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Liturghie arhierească în Parohia Măru
În a treia zi de Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Măru, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat exteriorul bisericii parohiale, care a fost recent renovat.
După Sfânta Liturghie a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire pentru părintele Dorel Petru Fercea, care a slujit credincioşii din Parohia Măru peste 20 de ani şi care a trecut la Domnul în anul 2009, fiind înmormântat în curtea bisericii. După slujba de pomenire, credincioşii, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în haine populare specifice Văii Bistrei, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”.
La momentul pricesnei, un grup de copii de la şcoala din localitate a susţinut un program artistic, după care Preasfinţitul Lucian le-a oferit iconiţe cu praznicul Rusaliilor tuturor tinerilor care au interpretat cântece şi poezii religioase. În cadrul Sfintei Liturghii la care au fost prezente şi autorităţile locale, părintele paroh Pavel Nicolae Negrei a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar celor care s-au implicat în lucrările de amenajare a bisericii, ierarhul le-a oferit Diploma de excelenţă „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”.
La finalul slujbei, administraţia locală a comunei Zăvoi i-a conferit Preasfinţitului Părinte Lucian titlul de cetăţean de onoare al comunei Zăvoi. Credincioşii care au fost prezenţi la sfânta biserică au avut posibilitatea să se închine şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictată în Sfântul Munte Athos, care datează din anul 1520 şi se păstrează în sfântul locaş.
„Îi mulţumim bunului Dumnezeu că avem aici la Măru tineri şi copii foarte ataşaţi de Sfânta Biserică şi un preot dinamic, harnic, care are tact pastoral şi ştie să-i apropie pe tinerii noştri de sfânta biserică, în conlucrare cu profesorul de religie. Nădăjduim ca tinerii să rămână mereu aproape de credinţa strămoşească, de valorile culturii noastre tradiţionale româneşti şi Îl rugăm pe Mântuitorul să-i binecuvânteze pe preotul şi pe toţi credincioşii acestei parohii”, a declarat Preasfinţitul Părinte Lucian.
După momentele liturgice, Preasfinţitul Părinte Lucian a deschis oficial cea de-a 6-a ediţie a Festivalului de folclor „Doina Bistrei”, care este dedicat solistei de muzică populară Zorica Savu, fiică a satului. În debutul evenimentului, ierarhul a binecuvântat sala de spectacole a căminului cultural, unde s-a desfăşurat festivalul concurs pentru copii şi tineri din localitate, dar şi din alte zone ale ţării, cu ocazia hramului din Parohia Măru.