„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Manifestare culturală pentru elevii și studenții teologi din Caransebeș
Studenții și elevii de la instituțiile de învățământ teologic din Caransebeș au avut parte de o întâlnire aparte în ziua de prăznuire a ocrotitorilor școlilor de teologie. Astfel, în după-amiaza zilei de 30 ianuarie, s-au adunat cu toții pentru a dezbate diferite teme teologice și învățături ale Sfinților Trei Ierarhi.
Atenția le-a fost captată de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, care a susținut tema „Euharistia și filantropia - forme vii de exprimare a unității de credință”, precum și de părintele arhidiacon Vicențiu Românu, profesor la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, care a vorbit despre „Teologie și mărturisire la Sfinții Trei Ierarhi”.
La eveniment au fost prezenți și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și părinți profesori de la cele două școli teologice din Caransebeș.
„Am socotit de bine să fiu și în această după-amiază, de ziua Sfinților Trei Ierarhi, în mijlocul studenților și elevilor teologi din episcopia noastră, pentru că este foarte important ca episcopul locului să fie prezent nu numai la biserică, la Sfânta Liturghie, ci și la manifestări diverse, astfel încât să se simtă comuniunea care există între noi la Biserică, dar și când vorbim despre Dumnezeu la o conferință. Îi mulțumim Mântuitorului pentru această zi atât de importantă pentru învățământul teologic, pentru Biserica noastră dreptmăritoare. Astăzi i-am serbat prin Liturghie și cuvântare duhovnicească și teologică pe cei pe care îi numim mari dascăli ai lumii și ierarhi, sfinții care ocrotesc învățământul teologic din 1936 în întreaga Ortodoxie. Le mulțumim Sfinților Trei Ierarhi pentru rugăciunile pe care le-au înălțat înaintea Tronului Preasfintei Treimi, pentru noi și pentru a noastră mântuire, și le mulțumim celor care se ostenesc într-ale teologiei, în Episcopia Caransebeșului, cadre didactice, studenți și elevi seminariști”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
După cele două teme importante prezentate de către părinții profesori, s-au format grupe de lucru pentru aprofundarea temelor expuse, după care studenții și elevii teologi au adresat întrebări celor doi conferențiari.
„Atelierul de lucru desfășurat astăzi a avut în vedere dobândirea de noi competențe pentru elevii și studenții teologi, deoarece am dorit să-i implicăm mai mult în dezbaterile și în discuțiile care au fost propuse, în așa fel încât ei să se problematizeze, să discute între ei, să se simtă implicați, iar pe viitor ei înșiși să poată pregăti o temă după modelul profesorilor lor pe care s-o discute la clasă, în cercurile lor și în cursul anului școlar sau universitar. Nădăjduim că tot ceea ce s-a întâmplat astăzi este un început bun de a pune în inima studenților și elevilor teologi dragostea de teologie și dragostea de Hristos, prin slujire, meditație, învățătură și mai ales printr-o viață pilduitoare”, a arătat părintele consilier Casian Rușeț.
Atât la început, cât și la finalul întâlnirii, studenții și elevii seminariști au interpretat câteva pricesne specifice sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi și nu numai.