„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Misiune caritativă la Clinica de Oncologie Medicală din Timișoara
De mai bine de 25 de ani, Arhiepiscopia Timişoarei, prin Sectorul social-filantropic și prin preoții misionari, desfășoară multiple activități în domeniul asistenței religioase în spitale, oferind servicii rezidențiale atât pentru copii, cât și pentru vârstnici. Scopul preoţilor prezenți în spitale este în primul rând de a fi alături de cei care trec prin perioade dificile, asigurând asistenţa religioasă pentru bolnavii internaţi care fac tratamente sau care urmează să fie operaţi. Lucrarea preotului are drept scop alinarea suferinţei, însă vizează şi pastoraţia familiilor celor bolnavi.
Raportându-ne la considerentele evocate mai sus, în Clinica de Oncologie Medicală din Timişoara, în fiecare zi de miercuri se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. Părintele Constantin Oliviu Crişan, responsabil din partea Arhiepiscopiei timişorene cu Spitalul Oncologic, este sprijinit de părintele Alin Cristian Scridon, dar şi de un grup de studenţi teologi în săvârşirea slujbelor religioase pentru cei aflaţi în suferinţe. Din inițiativa și străduința părintelui Constantin Oliviu Crişan, în această perioadă prepascală s-a desfășurat o acţiune filantropică. Prin solidaritatea unor credincioşi, care au dorit să se implice material în ajutorarea aproapelui, în ziua de miercuri, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, în prezenţa părintelui Ciprian Ionel Cristea de la Parohia Ghiroda Veche, dar şi a mai multor teologi au fost împărţite, în saloanele Spitalului Oncologic, pachete cu diferite alimente, cărţi de rugăciuni și iconiţe. Tuturor pacienților li s-au transmis urări de sănătate și un praznic cu multe bucurii și plin de lumină.