„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Misiune la Penitenciarul de maximă siguranţă din Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la invitaţia Penitenciarului de maximă siguranţă din Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, reprezentată de pr. prof. dr. Cristinel Ioja, arhid. asist. drd. Tiberiu Ardelean şi un grup de studenţi au susţinut în faţa deţinuţilor o conferinţă şi un concert de cântări duhovniceşti din perioada Postului Mare. Conducerea penitenciarului a făcut toate diligenţele pentru buna desfăşurare a evenimentului, care a avut loc în sala de festivităţi a instituţiei.
Părintele decan Cristinel Ioja a susţinut conferinţa cu tema „Valoarea omului”. În referatul său, părintele Ioja a subliniat că „omul este taină şi lumină, Dumnezeu fiind Acela care dă valoare omului”. La finalul conferinţei, deţinuţii au adresat o serie de întrebări, după care studenţii teologi au încheiat evenimentul cu câteva cântări închinate Maicii Domnului, cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Dătătorul iertării şi libertăţii. Părintele capelan Vlad Oneţ le-a mulţumit oaspeţilor, asigurând Facultatea de Teologie din Arad de toată dragostea şi buna cooperare pe viitor. La finalul întâlnirii, studenţii teologi prezenţi au cântat împreună cu deţinuţii troparul „Hristos a înviat din morţi”.