„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujiri arhierești în Mitropolia Banatului
În Duminica a 11-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în filia Dolaţ a Parohiei Livezile, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Caporal Alexa, iar Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Reşiţa Montană.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a efectuat duminica aceasta o vizită pastorală în filia Dolaţ a Parohiei Livezile din cadrul Protopopiatului Deta. Cu acest prilej,
Înaltpreasfinţia Sa a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de părintele paroh Daniel Rusan în capela cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. După slujbă, chiriarhul a adresat un cuvânt de folos celor prezenţi referitor la învăţăturile duhovniceşti pe care Biserica ni le pune înaintea ochilor duhovniceşti prin scrierile şi pericopele scripturistice ale Duminicii a 11-a după Rusalii. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a evocat exemplul de credinţă, de dragoste şi de jertfelnicie al Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi al sfetnicului Ianache Văcărescu, prăznuiţi cu mare cinste în fiecare an la 16 august.
Vizită arhierească în Parohia Caporal Alexa
Tot duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Caporal Alexa, Protopopiatul Arad, la invitația preotului paroh Liviu Pamfiloiu, pentru a binecuvânta şi a sfinţi lucrările la biserică, la casa parohială și la vechea școală, proprietatea parohiei, unde s-au făcut reparații capitale, creându-se o frumoasă sală de evenimente bisericești dotată cu cele necesare. Sala nou creată poartă numele marelui academician și om de cultură Ștefan Augustin Doinaș, fiu al satului, el însuși fost elev și cadru didactic la vechea școală. La sosire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a fost întâmpinat de un sobor de preoți și diaconi, de enoriaşi şi de copii care i-au oferit buchete de flori. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură cu titlul „Drept şi datorie” a tâlcuit citirile biblice ale duminicii (I Cor. 9; Matei 18) în raportul de echilibru din purtarea fiecărui om, îndeosebi a creştinului, pentru asigurarea colaborării dorite în societate. Pilda datornicului nemilostiv priveşte planul material, oferind însă concluzia pe cel spiritual, ilustrat de cererea iertării greşelilor din Rugăciunea Domnească, şi anume, legat de aplecarea spre iertare a fiecărui om. E de pus în lumină solidaritatea umană, mai ales în acest an omagial, dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii. Prin acest cuvânt, chiriarhul a făcut introducere pentru mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români, citit integral în această duminică.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul paroh a mulţumit ierarhului pentru părinteasca purtare de grijă pe care o arată față de enoriașii parohiei, soborului de preoți pentru împreuna-slujire, oficialităților pentru sprijinul financiar acordat mereu, tuturor celor prezenți. După-amiază, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a vizitat biserica nouă din Parohia Sântana II, dând preotului paroh Ioan Crainic îndrumările necesare în vederea târnosirii locaşului de cult.
De asemenea, tot în această duminică, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Reşiţa Montană. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.
„Am venit la această parohie în ziua Domnului și în ziua când biserica noastră îi sărbătorește pe Sfinții Martiri Brâncoveni, ca să ne întărim în credință și să învățăm din Evanghelia care s-a citit astăzi, să iertăm greșiților noștri, ca Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre, deoarece iertând mai mult vom fi iertați și iubiți de Dumnezeu. Trebuie să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos care s-a rugat și pentru cei care L-au răstignit. Așadar am învățat astăzi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ierte și să nu mai rămânem cu datorii pentru urmașii noștri, asumându-ne toate păcatele, pentru ca urmașii noștri să beneficieze de binecuvântare, de har și de mântuire. L-am rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos de asemenea să le poarte de grijă și celor plecați în străinătate, pentru că astăzi Biserica noastră se roagă și pentru frații și surorile care au plecat din țara noastră, fiind Duminica românilor migranți. Noi ne-am rugat și pentru cei care sunt plecați din eparhia noastră, ca Dumnezeu să-i întărească acolo unde sunt stabiliți, unde muncesc și se roagă”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Reşiţa Montană a fost construită înaintea celui de al Doilea Război Mondial şi are cinci turle. Pictura în frescă a fost realizată de Gheorghe Vânătorul în anii 1968-1971. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, George Giurgiu, Darius Herea).