„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Moment important pentru monahismul arădean
În Duminica a 5-a după marele praznic al Învierii Domnului a avut loc un eveniment de o însemnătate deosebită pentru viaţa monastică din Eparhia Aradului. Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în această zi a avut loc instalarea primei starețe a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Bodrogul Vechi.
În dimineața zilei de duminică, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Iovan, delegatul chiriarhului, împreună cu protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, și cu protos. Grigorie Timiș, starețul Mănăstirii Hodoș-Bodrog, au săvârșit Sfânta Liturghie la schitul din Bodrogul Vechi. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Iustin Popovici, care a făcut o tâlcuire duhovnicească și patristică a pericopei evanghelice, evidențiind viața și mărturisirea femeii samarinence, devenită Sfânta Mucenică Fotini.
Îndată după săvârșirea dumnezeieștii Liturghii a avut loc ceremonia de instalare a noii starețe a schitului. Părintele Nestor Iovan a dat citire deciziei chiriarhale de instalare ca stareță a Schitului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a monahiei Teodora (Maria) Opriș, cu toate îndatoririle și drepturile care revin acestei funcții administrative și duhovnicești. Ulterior, părintele Iovan a rostit un scurt cuvânt legat de importanța momentului, transmițând prețuirea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei. În continuare, a fost citită o rugăciune de mulțumire, după care noua stareță a fost așezată în strana stărețească, conform tradiției monahale ortodoxe româneşti.
Noua stareță, în persoana Preacuvioasei monahii Teodora Opriș, este absolventă de Școală Sanitară Postliceală, cât şi a Facultății de Psihologie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Formată din tinerețe în mănăstiri cu vechi tradiții monahale și românești, precum Timișeni și Dealu, maica Teodora a lucrat din anul 1990 la Centrul eparhial ca bibliotecară, dedicându-se păstrării și administrării valoroasei biblioteci eparhiale, sub ascultarea și îndrumarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei. Schitul, care astăzi și-a primit noua stareță, a fost înființat în urmă cu 17 ani, în frumosul peisaj natural din Lunca Mureșului, funcționând ca metoc al Sfintei Mănăstiri Hodoș-Bodrog. Prin decizia mai sus-amintită, ca urmare a propunerii venite din partea conducerii mănăstirești, în conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, schitul a fost declarat de sine stătător, urmând a funcționa cu conducere și administrație proprie și sub ascultare deplină față de chiriarhul locului. Schitul are două hramuri: „Bunavestire” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.