„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Ocrotitorul Banatului, iubit și cinstit de mii de pelerini
Mii de credincioși, preoți, monahi și monahii au trecut zilele acestea prin fața raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, înălțând rugăciuni de mulțumire și cereri de binecuvântare ocrotitorului lor. După mai multe seri de priveghere și rugăciune, timp în care sfintele moaște au străjuit pe soleea din fața Sfântului Altar spre închinare credincioșilor veniți din toate părțile Banatului, racla cu sfintele odoare ale ocrotitorului Banatului
a fost reașezată în locul obișnuit din Catedrala Mitropolitană, în dreapta pronaosului.
Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană din Timișoara miercuri, 16 septembrie, cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfântului Iosif, de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, format din slujitori de la Centrul eparhial și de la mai multe parohii și mănăstiri din cuprinsul eparhiei. După slujbă, racla cu sfintele moaște ale ocrotitorului Banatului a fost reașezată în locul obișnuit din catedrală, în dreapta pronaosului, lângă icoana sa, pictată cu prilejul canonizării solemne din anul 1956. Apoi, ierom. Nectarie Arvai, viețuitor al Mănăstirii Fârdea, a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc referitor la învățăturile desprinse din viața și lucrarea pilduitoare a vrednicului ierarh încununat cu aureola sfințeniei, care a păstorit clericii și credincioșii bănățeni între anii 1650 și 1653. Cu acest prilej, ierom. Nectarie a arătat că Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș s-a învrednicit încă din timpul vieții sale de roadele Harului lui Dumnezeu, săvârșind numeroase minuni prin puterea și lucrarea lui Dumnezeu. Totodată, părintele Nectarie a subliniat că sfântul mitropolit este și pentru noi, cei de astăzi, un grabnic ajutător și folositor, dovadă fiind numeroasele mărturii ale celor care, nu de puține ori, au aflat alinare și binecuvântare în încercări și în necazuri, prin rugăciuni fierbinți înaintea sfintei sale racle. În final, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul a transmis tuturor celor care au luat parte la sfintele slujbe din aceste zile de la catedrală binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, precum și îndemnul de a stărui în rugăciuni și cereri către alesul slujitor al lui Hristos, Sfântul Ierarh Iosif, mijlocitorul și ajutătorul nostru înaintea lui Dumnezeu. Programul închinat sărbătorii celui de-al doilea hram al catedralei timișorene s-a încheiat cu un concert susținut de corul catedral, condus de pr. Dan Dragomir.