„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Părintele Episcop Lucian alături de copii și persoane vârstnice de la centrele sociale din Reșița
Copiii și persoanele vârstnice de la așezămintele sociale din municipiul Reșița au fost vizitați marți, 11 decembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul alături de Grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului au transmis bucuria praznicului Nașterii Domnului copiilor și bătrânilor de la Complexul de servicii sociale „Sfânta Maria” și Centrul de plasament „Speranța”, unde au dăruit fiecărui beneficiar și ostenitor din aceste așezăminte cadouri, iconițe și calendare. La rândul său, Preasfințitul Lucian a fost încântat cu un program artistic specific perioadei, pregătit de către gazde.
„În fiecare an venim cu mare bucurie la copiii și persoanele vârstnice din Reșița, dar și la bolnavii de la Spitalul Județean. Cu ajutorul lui Dumnezeu am colindat pe toți cei care beneficiază de serviciile sociale în centrele de zi, de plasament și azilurile de bătrâni, împlinind și în acest an datina strămoșească, împărtășind celor care sunt în nevoi și necazuri vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Grupul de colindători de la Caransebeș a adus mesajul Nașterii Pruncului Sfânt și la Secția de Pediatrie și Secția de Dializă a Spitalului Județean de Urgență și la Complexul de servicii sociale comunitare pentru persoane adulte din Reșița. Totodată, centrele de zi Maria și ABC, precum și Centrul de servicii și asistență socială pentru persoane vârstnice ale Primăriei municipiului Reșița au fost vizitate de Părintele Episcop Lucian. Și la aceste unități, Preasfințitul Lucian a împărțit daruri și calendare copiilor și bătrânilor. La Centrul de zi Maria s-a împărțit și încălțăminte obținută în urma campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.
„Cred că am adus un strop de lumină și de speranță în inimile și sufletele celor care astăzi ne-au ascultat. Le-am oferit tuturor daruri și L-am rugat pe Mântuitorul Hristos să-i binecuvânteze pe cei care se află în singurătate, în suferință sau abandonați, iar pe noi să ne ajute ca în fiecare an să nu uităm, atunci când ne aflăm în Postul Crăciunului, să fim mai buni, iar bucuria dinlăuntrul nostru s-o împărtășim cu cei care au nevoie de bucurie și dragoste frățească”, a concluzionat Părintele Episcop.