„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Pomenirea Mitropolitului Vasile Lăzărescu la Mașloc, Timiș
La inițiativa pr. Iliia Pavlovici-Pătruț, în colaborare cu conducerea Școlii Gimnaziale din Mașloc, a fost programată și susținută o cateheză despre viața și activitatea Mitropolitului Vasile Lăzărescu al Banatului, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Părintele Iliia Pavlovici-Pătruț a vorbit celor prezenți, elevi și profesori, despre semnificația tradițională a cinstirii Sfinților Mucenici, „care se tălmăcesc prin «cei chinuiți», «cei munciți», muncă, termen slavon, cu sensul de «chin»”. Cu acest prilej, a fost săvârșită o slujbă de pomenire de către parohul Ilia-Pătruț Pavlovici din Mașloc, pr. Valentin Bugariu (Parohia Birda) și pr. Dan Dologa (Parohia Remetea Mică), apoi a fost susținută cateheza cu tema: „Mitropolitul Vasile Lăzărescu. Viața și activitatea” cu ajutorul calculatorului și a video-proiectorului de către părintele dr. Valentin Bugariu. În cadrul catehezei a fost prezentat un material power-point și o expoziție tematică de carte și fotografie. Din partea Parohiei Mașloc au fost împărțite tradiționalele produse de patiserie numite „mucenici” ca semn al jertfei pentru mărturisirea credinței, conform Arhiepiscopiei Timișoarei.


