„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Premii pentru copii la Reşiţa, Caraș-Severin
La Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Lunca Bârzavei - Reşiţa, în prezenţa a numeroși credincioşi, elevii de gimnaziu, câştigători la Concursul „Hristos, sufletul satului meu” din programul naţional al Patriarhiei Române „Hristos împărtăşit copiilor”, faza pe parohie, au fost premiați. Copiii, însoţiţi de prof. Ortensia-Diana Raţiu, au fost prezenţi în strana Bisericii la slujba Vecerniei, cântând împreună cu credincioşii din biserică. Pr. Samuel Cornel Şendroni a vorbit despre prezenţa elevilor în Biserică, cu referire la acţiunile comune organizate cu Şcoala Gimnazială nr. 7 din parohie. Elevii au fost răsplătiţi cu diplome şi cu dulciuri. Parohul a mulţumit prof. Ortensia-Diana Raţiu pentru colaborarea din ultimii 20 de ani şi pentru implicarea în proiectele educative şi culturale.