Preotul profesor Timotei Popovici

Preotul Timotei Popovici s-a născut la 20 august 1870, în localitatea Tincova, judeţul Caraş-Severin. Creionând pe scurt viața și activitatea preotului, profesorului, dirijorului, compozitorului și folcloristului Timotei Popovici, putem afirma, fără teama de a greși, că el ocupă un loc de frunte între personalitățile muzicale ale neamului nostru.

Tatăl său, preotul Dionisie, ajutat și de Eftimie Murgu, a luptat din răsputeri şi a reuşit să dobândească pentru enoriaşii săi din Tincova drepturile materiale acaparate cu forţa de către un moşier hapsân. Mama, preoteasa Elena, născută Achimescu, era sora pictorului Trifon din Caransebeş şi rudă cu Ioan Achimescu, cunoscut îndeosebi pentru strângerea de ajutoare pe seama armatei române care lupta în Războiul de independenţă din 1877. Cu asemenea părinţi, copilul Tima - cum îi spuneau sătenii - a crescut în dragoste de ţară şi de neam, în atmosfera cântărilor liturgice, a colindelor şi a cântecelor populare executate cu multă măiestrie de către rapsozii populari (locali), de renumite tarafuri din împrejurimi ori de corurile din Lugoj, Caransebeş, Chizătău etc. După două clase primare făcute în satul natal cu învăţătorul Ion Toma, viitorul muzician a fost înscris la Caransebeş, unde a terminat şcoala primară în limba germană şi a urmat patru clase gimnaziale. Tot la Caransebeş, care la sfârşitul secolului al XIX-lea era unul din însemnatele centre culturale ale Banatului, tânărul Timotei a urmat cursurile Institutului teologic-pedagogic (ambele secțiuni), pe care l-a absolvit în anul 1893. Încă din acea perioadă s-a remarcat prin aptitudini muzicale deosebite, căci a pus pentru prima dată pe note melodiile cântărilor bisericești din Banat care, litografiate, vor fi folosite la institutul teologic. Absolvind institutul, deși avea numai 22 de ani i s-a încredinţat conducerea „Societăţii române de cântări şi muzică“ din Caransebeş, unde a funcţionat doar un an, căci la îndemnul lui Ion Vidu s-a înscris Conservatorul de muzică şi declamaţie din Iaşi, unde a avut ca profesor între alţii pe Eduard Claudela şi Gavril Musicescu. Seriozitatea, munca asiduă, calităţile vocale şi interpretative l-au impus curând ca unul din cei mai remarcabili şi mai activi studenţi, fapt pentru care profesorul Musicescu l-a solicitat la repetiţiile şi concertele renumitului cor mitropolitan din Iași.

Profesor la una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ din Transilvania

După terminarea studiilor, în toamna anului 1895, s-a reîntors în Banatul natal şi a fost numit învăţător la şcoala primară confesională din Lugoj şi secretar al „Reuniunii de cântări şi muzică“ de acolo. Datorită studiilor temeinice şi primelor creaţii muzicale, numele său a devenit tot mai cunoscut, astfel că în august 1896 Consistoriul arhiepiscopesc din Sibiu l-a numit profesor de muzică la „Şcolile centrale române“ din Braşov, „una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ din Transilvania acelor vremuri, unde strălucirea unor înain­taşi, ale căror nume sunt prin ele însele o ilustră recomandare, ca acelea ale lui Ciprian Porumbescu, Ion Mureşanu sau Nicolae Popovici, confirmă preţuirea de care se bucură în Transilvania la o vârstă aşa de tânără“, scria Gh. C. Zamfirescu. În oraşul de la poalele Tâmpei va sta trei ani şi pe lângă munca de catedră va dirija corul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șchei, corul „Reuniunii meseriaşilor români“, va înfiinţa coruri la bisericile din Braşov-Vechi, Braşov-Cetate şi corul de copii de pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae”, cu care a susţinut adevărate concerte în multe localităţi din împrejurimi. La 1 septembrie 1899, în urma unui schimb de catedre cu George Dima, Timotei Popovici s-a stabilit la Sibiu. În oraşul de pe Cibin a desfăşurat o activitate rodnică aproape patru decenii. Până în anul 1919 a funcţionat ca profesor de muzică vocală şi instrumentală la Institutul teologic-pedagogic (ambele secţiuni), apoi tot ca profesor de muzică la Şcoala normală confesională „Andrei Şaguna“. Temporar a ocupat acelaşi post şi la Şcoala civilă de fete a „Asociaţiunii“. S-a pensionat la 1 septembrie 1936.

Un slujitor dedicat și milostiv

Hirotonia întru diacon şi preot a avut loc în anul 1915. Conştient de importanţa şi răspunderile misiunii la care a fost chemat şi pentru care s-a pregătit, nu a neglijat uniforma preoţească, ci a respectat-o şi a purtat-o cu demnitate; şi-a ales cu grijă textele literare ale cântecelor evitând folosirea unor cuvinte dubioase, cu două înţelesuri; a mustrat cu blândeţe pe coriştii şi studenţii cu care lucra, dacă a fost cazul; a făcut adeseori daruri copiilor, pe care i-a iubit mult şi pentru care a compus atâtea cântece; a ajutat băneşte pe cei nevoiaşi, între care şi unii consăteni şi pe elevii săraci, dar cu aptitudini muzicale. De asemenea, când nu slujea la catedră sau în cafas, făcea acest lucru la Sfântul Altar. De asemenea, în anii grei ai Primului Război Mondial, când rândurile preoţilor români începuseră a se rări, părintele profesor Timotei Popovici a slujit adeseori în satele din mărginimea Sibiului. În anul 1949 a părăsit Sibiul şi s-a retras în „Banatul nostru scump şi frumos“, cum scria profesorului Constantin Vladu. A trecut la cele veșnice la 11 iulie 1950 şi a fost înmormântat în cimitirul oraşului Lugoj, alături de alţi străluciţi înaintaşi.

Compozitor a numeroase lucrări laice și religioase pentru coruri

O parte din opera sa, respectiv 35 de creaţii corale au fost tipărite sub titlul „Coruri“, Editura de Stat, Bucureşti, 1957. Dintre creaţiile laice reţinem: „De ţi-s dragă, bade”, „Foaie verde de trifoi”, „Ştii, mândro, când ne iubeam”, „Cucule pană galbenă”, „Haţegana”, „M-aş mărita”, „Cântec de leagăn”, „La oglindă”, „Rodica”, Doină (pentru cor mixt), Doină (pentru cor bărbătesc), „Cântă puiul cucului” (pentru cor mixt). Multe sunt şi compoziţiile cu caracter religios: Antifonul „Mântuieşte-ne pe noi“, Fericirile, Lăudaţi pe Domnul, Irmosul Naşterii Domnului şi al Pogorârii Sfântului Duh, troparele Naşterii Domnului, Botezului, Învierii, ale Pogorârii Sfântului Duh, Sfântului Nicolae, axionul „Cuvine-se cu adevărat“, Pe toţi şi pe toate, ectenia dinainte de Tatăl nostru, priceasna Ochiul inimii mele, Bine este cuvântat, Fie numele Domnului, imnul „Pe stăpânul şi arhiereul“, la care se adaugă colindele „Praznic luminos”, „Trei păstori”, „Florile dalbe”, „Steaua sus răsare”, „Astăzi S-a născut Hristos” etc. Educaţia patriotică primită în familie şi la şcolile din Caransebeş îşi va lăsa amprenta asupra întregii vieţi şi opere a compozitorului. Cei care i-au fost ucenici, Gheorghe Şoima, Marţian Negrea, Augustin Bana, Achim Stoica, Cornel Arion, Aron Bogdan, pr. Isaia Popa, prof. Petru Gherman ş.a., mărturisesc că deseori unele ore de muzică se transformau în adevărate lecţii de patriotism, şi că înainte de 1918 folosea două manuale: unul aprobat de autorităţile vremii şi celălalt care conţinea vechi cântece patriotice româneşti, pe care îl folosea atunci când nu avea inspecţie. Între creaţiile cu caracter patriotic, la loc de frunte se situează: „Sosit-a ceasul libertăţii“, compusă special pentru marele eveniment al Unirii Transilvaniei cu România mamă. Această piesă a fost prezentată în primă audiție la 1 decembrie 1918, în Catedrala Unirii din Alba-Iulia. La fel de cunoscut este şi poemul „Regele (Craiul) munţilor“, Sibiu, 1924, care cuprinde piesele: „Colo-n munţii Ţebei”, „Armele Iancului”, „Murgul Iancului”, „Iancu la Turda”, „Marşul lui Iancu” şi „Hora lui Iancu“. La creaţiile muzicale se adaugă şi o serie de studii cu caracter teoretic şi pedagogic, publicate în diferite reviste. Foarte cunoscut este „Dicţionarul de muzică, cu deosebită considerare la muzica romănească“, Sibiu, 1906 (primul în ţara noastră).