„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Preotul Viorel Râncu a trecut la Domnul
Preotul Viorel Râncu de la parohia Timișoara – Elisabetin (Piața Crucii,) în vârstă de 66 ani, a trecut la cele veșnice, după o lungă și grea suferință.
Părintele Râncu s-a născut în localitatea Șopotu Vechi, jud. Caraș-Severin, la 22 iunie 1953. A absolvit Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș în anul 1973 și a luat licența în Teologie a Institutului Teologic din București în anul 1978. A fost hirotonit preot în anul 1980 și a slujit la parohia Topleț din Episcopia Caransebeșului, ulterior fiind numit profesor la Seminarul din Caransebeș – unde a obținut toate gradele didactice, fiind numit și profesor metodist pentru profesorii de religie. A activat și în administrație ca inspector eparhial în anii 1996-1999 și a fost inclus în Comisia de Bioetică a eparhiei Timișoarei. În anii 1994-1995 a primit o bursă de studiu și a studiat la Institutul ecumenic din Geneva (Elveția).
Din anul 2001 a fost numit preot la parohia Timișoara – Elisabetin, de unde s-a pensionat în anul 2018. Pentru activitatea sa preoțească și culturală a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor.
A fost un preot-cărturar, bibliofil, iubitor de carte și învățătură, căutat și iubit de credincioși pentru firea sa blândă, cuvântul cald și plin de încurajare și, mai ales, pentru predicile bine pregătite și de un înalt nivel teologic.
Slujba de înmormântarea a avut loc joi, 01 August a.c., la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Elisabetin (Piața Crucii). Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!