„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Program duhovnicesc în Postul Mare, la Parohia Eftimie Murgu din Protopopiatul Băile Herculane
În săptămână a 3-a din Postul Mare, în Parohia Eftimie Murgu din Protopopiatul Băile Herculane s-a desfășurat un program de „seri duhovnicești”, în cadrul cărora, la invitația parohului Răzvan Rădoi, au participat mai mulți preoți. Luni seara, Acatistul Bunei Vestiri, a fost săvârșit de către paroh, care a susținut cateheza cu titlul „Maica Domnului - mijlocitoare între om și Dumnezeu”.
Marți seara, în mijlocul credincioșilor a fost părintele Petrică Zamela de la Așezământul monahal-social Țara-Almăjului, care a săvârșit slujba Vecerniei, iar la sfârșit a vorbit credincioșilor despre post și importanța lui în viața creștinilor. Miercuri s-a săvârșit slujba Aghiasmei Mici, alături de părintele Nicolae Băcilă de la Parohia Bănia, care a prezentat cateheza cu titlul „Sfânta Treime, combaterea ereziilor trinitare la primele Sinoade Ecumenice”.
Joi, în mijlocul credincioșilor din Parohia Eftimie Murgu a fost starețul Filotei Gherman de la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bogâltin, care împreună cu parohul au săvârșit Vecernia Mare unită cu slujba Litiei, apoi pr. Filotei Gherman a vorbit despre „Cum Dumnezeu Se descoperă oamenilor prin rugăciune”.
În seara de vineri, credincioșii s-au rugat împreună cu părintele Pavel Iovănescu de la Parohia Prilipeț, când a fost săvârșită slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, iar la sfârșit părintele invitat a prezentat referatul cu tema „Ispitele și izbăvirea de ele prin învățăturile Sfinților Părinți”.
Sâmbătă, după ce s-a săvârșit slujba Vecerniei, parohul Răzvan Rădoi a oficiat parastasul de obște și pomenirea celor adormiți.
Duminică seara, în Biserica „Înălțarea Domnului” din Eftimie Murgu, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți, la care au participat numeroși credincioși. La final, părintele Petrică Zamela vorbit celor prezenți despre „Sfânta Cruce, punte de pe pământ la cer și de la moarte la viață”.