„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. At
Program social pentru cei cu deficiențe de auz și vorbire
Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului a inițiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în zilele de 7 și 8 iulie 2018, un program religios destinat persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire. Acțiunea s-a desfășurat prin Centrul național de pregătire, catehizare și misiune ortodoxă pentru deficienții de auz şi vorbire din România și diasporă, în parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România.
Activitatea a fost condusă de părintele Constantin Onu, președintele Centrului național de pregătire, catehizare și misiune ortodoxă pentru deficienții de auz și vorbire din România și diasporă.
Programul a început în prezența întâistătătorului eparhiei - Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, sâmbătă, la ora 18:00, cu slujba Vecerniei și prezentarea limbajului mimico-gestual, printr-un program de catehizare. La sfârşitul catehezei, ierarhul a adresat un cuvânt celor prezenți. În finalul programului, s-a administrat Sfânta Taină a Spovedaniei pentru participanții cu deficiențe, cu ajutorul părintelui Onu.
Prezenți la eveniment au fost Mihai Grecu, președintele Asociației Naționale a Surzilor din România, și Petru Verok, președintele filialei din Arad. Întreaga activitate s-a desfășurat la paraclisul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” din Arad.
În următoarea zi, duminică, 8 iulie 2018, începând cu ora 9:00, a fost săvârșit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, iar în continuarea acestuia, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, tradusă în limbajul mimico-gestual liturgic românesc. Numeroși credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii.
Activitatea se dorește a fi constantă, în vederea unei bune colaborări cu Asociația Surzilor din Arad, dar mai ales pentru a oferi credincioșilor cu astfel de deficiențe de auz și vorbire un prilej de a se întâlni cu Hristos Domnul prin sfintele slujbe ale Bisericii noastre dreptmăritoare. (Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Aradului)


