Prohodul Maicii Domnului la Catedrala din Timișoara

Credincioșii timișoreni au participat în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara.

La momentul obişnuit din cadrul Privegherii, Epitaful Adormirii Maicii Domnului a fost scos de către preoți în mijlocul bisericii, pentru a fi cinstit, cu evlavie, de către toți cei prezenți. Către finalul slujbei, soborul slujitorilor şi credincioşii au cântat în jurul Sfântului Epitaf cele trei stări ale Prohodului Maicii Domnului, după care au mers în procesiune cu Epitaful în jurul Catedralei Mitropolitane.

La final, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură: „Trăim momente de sfântă aducere aminte a plecării de pe pământ a Maicii Domnului. Privegherea din această seară ne duce cu mintea în urmă cu 2.000 de ani. După cum ați stat în seara aceasta, așa au stat și au privegheat și Sfinții Apostoli. Imagi­nați-vă că printre dumneavoastră au fost și Apostolii, dar și cei care au cunoscut-o pe Maica Domnului. Prin urmare, în seara aceasta nu am fost singuri. O, cât de mare dar ne-a dat Dumnezeu să priveghem o seară împreună cu Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos!”

Privind la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, chiriarhul Banatului a mai menționat: „În ziua Adormirii Maicii Domnului icoana se schimbă, căci Hristos ține în brațe sufletul Maicii Domnului. Așa va fi într-o zi și cu sufletele noastre! După cum părintele își ține în brațe copilul, tot așa sufletul fiecăruia dintre noi va fi ținut pe brațul Mântuitorului Iisus Hristos! Iată o icoană nepictată de vreun pictor! Icoana lui Hristos cu sufletul nostru, pe brațul Lui însângerat. Cum să nu ne pregătim în viața aceasta să avem sufletul neîntinat, ca să se poată așeza pe brațul Fiului lui Dumnezeu!”

Prohodul Maicii Domnului, o expresie a evlaviei creștinilor

Compus la începutul secolului al XVI-lea de către imnograful, teologul, profesorul și retorul Patriarhiei Ecumenice Manuil din Corint (cca. 1460 – cca. 1551), Prohodul Maicii Domnului este atât o cântare mariologică de tânguire, amintind de adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cât și o mărturisire a adevărului conform căruia Fecioara Maria, prin nașterea lui Iisus Hristos, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Cf. Ioan 14, 6), devine „Maica şi Izvorul Vieții”. Pe lângă referin­țele de natură istorică legate de împrejurările în care s-a săvârșit mutarea la ceruri a Maicii Fiului lui Dumnezeu, această creație imnografică creează și un paralelism între momentul Răstignirii și Învierii Mântuitorului și ridicarea la ceruri a Fecioarei Maria. În spațiul românesc, acest imn liturgic pătrunde, timid, prin sec. al XVIII-lea, când încep contactele mai strânse ale românilor cu Țara Sfântă, și mai mult după anul 1820, odată cu traducerea acestuia de Ion Pralea. În orice caz, această mirabilă rugăciune, integrată în cultul Bisericii Ortodoxe, este expresia evlaviei și a iubirii credincioșilor față de Maica Domnului nostru Iisus Hristos.