„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Proscomidia ca „lecţie deschisă” la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Govândari” din Reşiţa
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa a fost din nou gazdă pentru elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Reşiţa. Întrucât programa şcolară prevede studierea Sfintei Liturghii, elevii din clasele a VII-a au avut prilejul să participe la lecţii deschise susţinute de către preoţii parohiei. Miercuri, 13 martie, elevii clasei a VII-a A, conduşi de prof. Diana Raţiu, au fost întâmpinaţi de parohul Petru Berbentia care a săvârşit rânduiala Proscomidiei, special pentru elevii prezenţi la această „lecţie deschisă”.
După rugăciunea rostită de elevi, pe proscomidiarul improvizat în naosul bisericii, preotul Berbentia a început lecţia, oferind explicaţii despre locul săvârşirii Proscomidiei, obiectele liturgice, vasele şi acoperămintele folosite. Tot la începutul lecţiei, preotul a vorbit şi despre semnificaţia şi simbolistica fiecărui vas liturgic şi apoi a continuat cu explicarea fiecărui gest liturgic ce însoţeşte pregătirea pâinii şi vinului, ca daruri oferite spre a deveni în Sfânta Liturghie, Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului Iisus Hristos. În timpul prezentării, părintele i-a provocat pe elevi cu întrebări la care aceştia au răspuns folosindu-se de cunoştinţele dobândite în timpul orelor de religie. Câţiva elevi l-au ajutat citind câteva rugăciuni din rânduiala Proscomidiei.
Joi, 14 martie, şi elevii clasei a VII-a B au putut să vadă cum se pregătesc darurile pentru Sfânta Liturghie, lecţia fiind susţinută tot de către pr. Berbentia. După rostirea rugăciunii, părintele a deschis lecţia oferind explicaţia cuvântului „proscomidie”. Apoi, copiii au aflat ce sunt prescurile şi numărul lor, cum se traduce sintagma „NI-KA” ce se află imprimată pe Agneţ, ce semnifică Agneţul şi ce sunt miridele, ce sfinţi sunt amintiţi şi de ce. Toţi elevii au urmărit cu atenţie pregătirea pâinii şi a vinului pentru Sfânta Liturghiei, precum şi gesturile, rugăciunile şi obiectele liturgice, care au stârnit curiozitatea acestora. Limbajul folosit a fost pe înţelesul tuturor şi a oferit o atmosferă plăcută.
La sfârşitul celor două lecţii, părintele a împărţit prescurile, spre încântarea tuturor elevilor, aceştia mulţumind pentru primirea făcută şi pentru informaţiile ce au fost oferite.