„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Raport-sinteză privind activităţile desfăşurate în anul 2016
Urmare actului Cancelariei Sfântului Sinod nr. 10.290/2016 privind Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, precum şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, în Arhiepiscopia Timişoarei s‑au desfăşurat mai multe activități culturale, social‑filantropice, tabere de creație, concursuri, simpozioane etc.
Dintre multiplele activități social‑filantropice amintim faptul că, în prima zi a lunii martie, 150 de copii de la centrele de plasament din Buziaş şi Recaş au vizitat Mănăstirea Timişeni‑Şag, unde au luat masa, iar preoţii slujitori le‑au vorbit despre importanţa misiunii mănăstirii în lumea de azi. În 10 martie, Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Filarmonica Banatul şi Asociaţia Pro Philarmonia, a organizat un concert caritabil pentru tânăra olimpică Carina Udrişte, operată pe creier la Bologna, în Italia. În acest sens, parohiile timişorene au fost solidare, acordând suma de 40.000 lei. În luna mai, Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Fundaţia culturală „Artmedia” din Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, a premiat olimpicii judeţului Timiş, organizând, în cinstea lor, spectacolul de teatru Măscăriciul, ce i‑a avut protagonişti pe Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs.În data de 18 septembrie, Arhiepiscopia Timişoarei, Parohia Timişoara Iosefin şi Fundaţia îPreot Ioan Olaru” au organizat spectacolul de binefacere cu Cvartetul „Furiant” din Berlin, soprana Ecaterina Lal Coresi şi basul Teodore Coresi, acompaniaţi de Ansamblul Vienna Opera Company, pentru sprijinirea copiilor cu risc de abandon şcolar.
Activități cu tineretul
În perioadaianuarie‑aprilie a avut loc concursul naţional de proiecte duhovniceşti cu tema Biserica şi Şcoala. În zilele de 18‑24 aprilie, la Timișoara, s‑a desfăşurat Olimpiada Naţională de Religie la Timişoara, cu participarea a 264 de elevi de la clasele VII‑XII. Spre sfârșitul lunii aprilie, la Colegiul Naţional îAna Aslan” din Timişoara, a avut loc concursul de creaţie literar‑religioasă cu tema Educaţia creştinului în lumea contemporană. În 16 iunie, la Centrul eparhial, a avut loc ediţia a XIV‑a a concursului judeţean de reviste şcolare. În luna noiembrie, Arhiepiscopia Timișoarei, prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, Parohia Ortodoxă Română Timișoara Fabric Est, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Timiş, a organizat ediția a VI‑a a Concursului judeţean de religie Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, ce a avut ca temă Educaţia în parohie. De asemenea, la Şcoala Gimnazială nr. 30 din Timişoara, s‑a desfășurat concursul judeţean de pictură cu tematică religioasă, denumit Sfinţii Bisericii, modele de educatori.
Dintre taberele de tineret organizate anul trecut amintim: tabăra de creaţie cu tema Icoana mea, ediţia a doua, la Parohia Timişoara Viile Fabric, în colaborare cu Facultatea de Arte Plastice din Timişoara; tabăra şcolară organizată de Primăria Banloc şi Mănăstirea Partoş cu tema Ucenicie în câmpie, pentru 50 de copii; tabără pentru tineri la Centrul de agrement de la Poieni Strâmbu, susţinută de Parohia Iosifalău, Protopopiatul Lugoj, pentru 30 de tineri; tabăra de vară Sfântul Apostol Andrei, organizată la Parohia Dealul Viilor din Lugoj, unde au participat 150 de copii; tabăra de tineret de la Mănăstirea Timişeni-Şag, cu tema Tradiţie şi noutate, proiect derulat prin hotărârea Sfântului Sinod nr. 4.992/2016, unde au participat 21 de tineri din mai multe eparhii din ţară. De asemenea, pentru elevii claselor VII‑ XI, clasaţi pe primele locuri la Olimpiada de Religie, Centrul eparhial, în colaborare cu Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, a organizat la Mănăstirea Timişeni‑Şag tabăra de creație Icoana în suflet de copil.
Mai amintim faptul că, la Şcoala Ortodoxă Sfântul Antim Ivireanul din Timişoara, a avut loc a V‑a ediție a Zilelor educaţiei ortodoxe. Cu acest prilej, s‑a editat revista şcolii îBucuria Cuvântului” și s‑a organizat conferinţa cu tema: Metehnele lui homo valachicus şi vindecarea prin Adevăr. Omagiu adus Sfântului Antim Ivireanul, susţinută de preotul profesor Nicolae Jan de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. De asemenea, în colaborare cu Compania de Teatru Civic Art din Bucureşti, Şcoala Ortodoxă Antim Ivireanul şi Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara au organizat spectacolul teatral Calea Adevărului, dedicat Anului comemorativ al Sântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Simpozioane și conferințe
Dintre simpozioanele organizate anul trecut se evidențiază simpozionul internaţional de teologie de la Mănăstirea Timişeni-Şag, organizat de Facultatea de Teologie, în zilele de 27‑28 mai, cu tema Sfinţii Părinţi şi actualitatea educaţiei creştine, la care au participat profesori de teologie de la Alba Iulia, Sibiu, Oradea, Arad şi Reşiţa, dar și simpozionul naţional cu tema Voluntariatul creştin, de la Şcoala Gimnazială nr. 7 din Timişoara.
Amintim și câteva dintre conferințele din anul precedent: în luna ianuarie, Facultatea de Teologie din Timișoara a organizat conferința cu tema Sfinţii Trei Ierarhi, modele de educatori, cu loc şi fără timp, susţinută de pr. conf. dr. Constantin Jinga, iar în al doilea trimestru a organizat seria de conferințe prepascale, cu tema Educaţia creştină azi, în cadrul căreia au conferențiat: IPS Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului - Hristos Învăţătorul, modelul jertfei, iertării şi iubirii; arhimandritul Zaharia Zaharou de la Mănăstirea Essex din Londra - Educaţia în lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii; pr. conf. dr. Constantin Necula - Creştini de ocazie; pr. conf. dr. Vasile Vlad - Spovedanie şi Educaţie; pr. conf. dr. Ioan Mihoc - Hristos Învăţătorul şi ucenicii în Evanghelia de la Matei. De asemenea, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, a avut loc conferința cu tema Familia şi provocările ei, susţinută de preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului.
În cadrul activităților editorialistice, în 2016 au apărut următoarele cărți: Ontologie şi Teologie. Dialogul ideilor şi misiunea Bisericii, coordonat de conf. dr. Nicolae Morar şi lect. dr. Daniel Lemeni, urmare simpozionului internaţional de teologie de la Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara; volumul Din lumina Învierii, coordonat de IPS Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, apărută la Editura eparhială Partoş, în colaborare cu Editura Astra Museum din Sibiu. De asemenea, au fost reeditate următoarele volume: Bănățenii și Episcopia Timișorii, scrisă de părintele Gheorghe Cotoșman; Psihoterapia Ortodoxă - Știința Sfinților Părinți, autor fiind Mitropolitul Hierotheos Vlachos, și volumul Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș - 360 de ani de la înveșnicire, 60 de ani de la canonizare.
Nu în ultimul rând, amintim de Festivalul internaţional de muzică modernă şi contemporană Vox Mundi, organizat, în zilele de 25‑28 mai, în colaborare cu Corul Naţional de Cameră Madrigal din Bucureşti, la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara, cu participarea Corului naţional de copii Radio Sofia (Bulgaria), Corului de copii The Stars din Niş (Serbia) şi Corului pe voci egale al Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara. De asemenea, la iniţiativa IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, se înfiinţează Corul de copii al Catedralei Mitropolitane, condus de prof. dr. Maria Gyuriş de la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara.