„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de
Realitatea vieții satului românesc și misiunea înveșnicirii lui
Preoții Cercului pastoral Valea Timișului, Protopopiatul Caransebeș, s-au întrunit a doua oară în acest an la Parohia Bucoșnita. Evenimentul s-a desfășurat în prezența părintelui protopop Ilie Florin Ciucur și a părintelui secretar protopopesc Brebu Cosmin.
Programul întâlnirii a debutat în biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” începând cu ora 9:00, unde un sobor de cinci preoți a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. După încheierea serviciului divin, programul a continuat în sala de ședință și protocol a parohiei, unde părintele Mihăilescu Alexandru de la Parohia Poiana Buchin a prezentat tema conferinței cu titlul „Identitatea satului românesc și viitorul incert al acestuia. Programe pastoral-misionare pentru revigorarea vieții în mediul rural”.
Descrierea laborioasă a părintelui a subliniat problemele și nevoile satului românesc și a prezentat programe de revitalizare a vieții sătești cu exemplul părintelui Nicolae Tănase din Valea Plopului, județul Prahova. Această expunere a provocat mai multe luări de cuvânt pe marginea temei cu referiri la problemele reale, actuale și locale ale parohiilor noastre.
În concluzia dezbaterii, părintele protopop Ilie Florin Ciucur a subliniat importanța și responsabilitatea activităților noastre în implementarea și desfășurarea programelor de dezvoltare spirituală, demografică și economică a satului românesc. (Pr. Vasile Dragomir)



.jpg)