„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Resfințirea bisericii din Parohia Cornea
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Cornea, Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, ierarhul a resfinţit biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. La final, părintelui paroh Iosif Iocşa i-a fost conferit Ordinul eparhial „Diploma de onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, iar ctitorilor şi binefăcătorilor acte de cinstire. La slujbă, alături de autorităţile locale, au participat un număr însemnat de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. „După 20 de ani de la sfințirea acestei biserici, am poposit duhovnicește aici pentru a binecuvânta lucrările interioare și mai ales pentru a resfinți Altarul, întrucât recent Sfânta Masă a fost placată cu marmură.
De asemenea, s-au restaurat pictura în Altar, precum și icoanele de pe iconostas. Îi felicităm pe părintele paroh și membrii Consiliului parohial, autoritățile locale și pe toți credincioșii care astăzi au lăsat toată grija cea lumească și au venit în număr foarte mare la sfânta biserică. Încheiem săptămâna Crucii la Cornea şi vedem cât de mare este lucrarea Duhului Sfânt în Biserica noastră; vedem preoții și credincioșii conlucrând pentru înfrumusețarea bisericilor și pentru buna desfășurare a tuturor activităților din parohiile noastre”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Biserica parohială a fost construită în anul 1779, incendiată de turci în 1788, refăcută şi mărită în 1792-1794. Pictura murală a bisericii a fost realizată în 1824 de Dimitrie Popovici. Locaşul de cult a fost târnosit la data de 17 septembrie 1995 de Episcopul Emilian Birdaş al Caransebeşului.