„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Reuniunea delegațiilor filialelor ATOR Banatul de Munte
Tineri înscriși în Asociația Tinerilor Ortodocși Banatul de Munte din întreg județul Caraș-Severin s-au întâlnit într-o ședință de lucru sâmbăta aceasta la Moniom. În cadrul întâlnirii, tinerii au discutat despre situația filialelor, precum și despre proiectele de viitor ale organizației.
Precedată de oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom, de către părintele Mihai Ciucur - inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, împreună cu părintele Ion Nedelcu și părintele Marius Negoiță, coordonatorii tinerilor din filialele ATOR Moldova Nouă și ATOR Anina, întâlnirea a reunit un număr de aproximativ 40 tineri, din cele 7 filiale județene ale asociației, de pe întreg cuprinsul județ al Banatului Montan. În cadrul Sfintei Liturghii, răspunsurile la strană au fost date de către grupul mixt alcătuit din tinerii prezenți la sfânta slujbă.
În cea de-a doua parte a reuniunii s-a discutat despre situațiile din fiecare filială, respectiv activitatea, numărul de membri, structurile de coordonare la nivel local ale filialelor, precum și activitățile viitoare, planificate și transmise de către fiecare filială. Un alt punct a fost reorganizarea structurii de coordonare la nivel județean a Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte. Astfel, în urma propunerilor făcute de către membrii prezenți, doi tineri au primit în sarcină rolurile de vicepreședinte și de secretar în cadrul ATOR Banatul de Munte. De asemenea, alte aspecte importante, comunicate și discutate la întâlnire, au fost organizarea și desfășurarea a două pelerinaje la care tineri membri ai asociației să participe în calitate de delegați ai Episcopiei Caransebeșului. Primul pelerinaj se va organiza la București, în perioada 24-25 noiembrie 2018, cu ocazia Sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului, iar cel de-al doilea va fi desfășurat cu ocazia Zilei Naționale a României, la Alba-Iulia, unde, ca în fiecare an, o delegație de tineri atoriști va fi prezentă pentru celebra Sărbătoare Națională a țării.
De asemenea, au fost luate în discuție și alte proiecte importante care vor fi organizate la nivelul eparhiei noastre, cu binecuvântarea ierarhului locului, și care au fost transmise celor prezenți la întâlnire, urmând a fi discutate cu aceștia pentru a planifica o implicare și o organizare cât mai eficientă a fiecărei filiale, proiecte care se vor derula în perioada imediat următoare, din preajma sărbătorii Nașterii Domnului Hristos. Este vorba despre organizarea unei campanii umanitare în Postul Nașterii Domnului, care îi are în prim-plan și de această dată tot pe copiii nevoiași care străbat cu greu perioada iernii și de organizarea celei de-a doua ediții a festivalului de tradiții și folclor „De prin zestrea Banatului”, unul dintre proiectele de suflet ale tinerilor Banatului de Munte.
Tinerii prezenți, însoțiți de preoții coordonatori, au participat la reuniune în calitate de reprezentanți ai filialelor ATOR Banatul de Munte, având ocazia să comunice cu toți cei aflați acolo aspecte privind neajunsurile și până la proiecte zonale, stimulându-i pe fiecare să întrebe și să contribuie la conturarea proiectelor prin expunerea de opinii, ceea ce a conferit întâlnirii un caracter de brainstorming. În acest context, tinerii prezenți au completat o serie de chestionare propuse de Departamentul de tineret al eparhiei, menite să identifice și să aprofundeze nevoile și așteptările tinerilor ortodocși din Banatul de Munte. Răspunsurile tinerilor atoriști vor constitui un element important în strategia misionară pe care Biserica o va implementa în pastorația tinerilor din Episcopia Caransbeșului.
Prin întâlnirile organizate cu scopul de a reuni membri ATOR Banatul de Munte din întreg județul, ne propunem să le oferim tinerilor de fiecare dată o mostră cât mai apropiată de ceea ce înseamnă misiunea de atorist, de la temelia existenței asociației, care se regăsește în Sfânta Liturghie, până la planificare, organizare, discuții și activitate propriu-zisă. Siguranța de a aparține unei comunități și necesitatea de a primi un rol și un sens sunt ceea ce-i ghidează pe tineri să-și caute modele și să se alăture unui anumit anturaj. Astfel, prin asociația noastră, noi ne propunem să acoperim aceste nevoi ale tinerilor, oferindu-le posibilitatea de a-și trăi tinerețea frumos, curat și demn, într-un mediu în care Hristos ne este paza și nevoia inimilor.
Impresii ale tinerilor prezenți la eveniment
„Toată atmosfera pe care am simțit-o a fost una specială, intimă, mai ales la Sfânta Liturghie, unde am cântat cu toții împreună și ne-am unit în rugăciune” - Anastasia Chereș, responsabil ATOR Caransebeș
„Mi s-a părut o întâlnire foarte plăcută, din toate punctele de vedere, pentru că mă simt ca în familie atunci când vin aici. Simt o energie foarte pozitivă pe care o primesc din partea prietenilor mei de peste tot, astfel încât nu îmi găsesc mai mereu cuvintele” - Bianca Cristea, responsabil ATOR Moldova Nouă
„M-am simțit foarte bine astăzi, alături de prietenii mei, s-a simțit căldura cu care am fost primiți cu toții ca invitați. Mă bucur foarte mult că am ocazia să mă aflu aici, de această dată, în calitate de responsabil al ATOR Almăj, lucru care mă face mai responsabil, mai determinat să fiu mai activ implicat în această asociație, pentru că eu și colegii mei din Almăj ne propunem să continuăm împreună, cu noi activități frumoase pentru noi și pentru comunitatea din care provenim. Ce mai pot spune e doar atât: Hristos în mijlocul nostru!” - George Marin, responsabil ATOR Valea Almăjului.
„Fiecare întâlnire e un prilej minunat de a ne revedea cu toții și de a planifica proiecte, evenimente, de a comunica lucruri și de a povesti unii cu ceilalți. Mă bucur că i-am revăzut pe toți și că am reușit să discutăm tot ce ne-am propus și să petrecem un timp frumos împreună” - Andreea Marocico, responsabil ATOR Oravița.
„În calitate de gazde, am crezut, inițial, că aceasta va fi o zi plină, încărcată, dar s-a dovedit exact contrariul, ca de fiecare dată, pentru că Dumnezeu lucrează frumos, este cu noi și ne ajută să le împlinim pe toate cu bine, și cele care țin de găzduire, și cele care țin de discuții și comunicare. M-am bucurat foarte mult să-i revăd pe atoriștii de peste tot, m-am bucurat că am petrecut acest timp împreună pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim că l-am făcut un timp rodnic. În ceea ce mă privește, sunt foarte surprins de propunerea colegilor mei de a ocupa rolul de vicepreședinte al ATOR Banatul de Munte, însă, cu primirea acestui rol, mi-am dat seama că trebuie să-l împlinesc cu responsabilitate și cu dedicare, lucru pe care îmi doresc să îl fac!” - Alexandru Vuc, vicepreședinte ATOR Banatul de Munte.