„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Rugăciune și cuvânt duhovnicesc la Parohia Brebu, județul Caraș-Severin
Părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, însoțit de părintele diacon Manuel Boran de la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș au săvârșit zilele trecute slujba Vecerniei în Parohia Brebu, Protopopiatul Caransebeș, la care au participat numeroși credincioși din localitate.
În cuvântul de învățătură, părintele vicar le-a vorbit credincioșilor despre iubirea milostivă a lui Dumnezeu, El fiind prezent acolo unde este iubire. Părintele a mai spus că Hristos se ascunde în fiecare om aflat în suferință, iar viața noastră trebuie să se desfășoare după modelul lui Hristos care ne îndeamnă să săvârșim binele.
Făcând referire la Evanghelia din Duminica „Înfricoșătoarei Judecăți”, părintele arhimandrit a îndemnat credincioșii la iubire, milostenie și ajutor reciproc, care trebuie să vină din inimă, aducând în atenție cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa, care spune că „săracii sunt apărători sau avocați pentru cei milostivi”.
Localitatea Brebu este atestată documentar în 1577 și a avut o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Chiriac Sihastrul” înălțată în 1728 și care a fost incendiată în timpul războiului austro-turc. Parohia este de categoria I rural A și are 230 de familii, cu 646 credincioși. Biserica actuală din această parohie are hramul „Înălțarea Domnului” și a fost ridicată în anul 1791.