„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Rugăciuni pentru bolnavii spitalului din Moldova Nouă
Ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, tămăduitorul bolnavilor, a adus o rază de speranță pentru bolnavii din spitalul orașului Moldova Nouă. La orele după-amiezii, părintele Ion Nedelcu şi părintele Ionel Prisecaru au săvârșit Acatistul Sfântului Pantelimon, tămăduitorul bolnavilor, în prezența bolnavilor și a cadrelor medicale de la spitalul din Moldova Nouă.
În cuvântul de învățătură, părintele Ion Nedelcu a evidențiat câteva aspecte din viața Sfântului Pantelimon, îndemnând bolnavii să stăruiască în credință și rugăciune: „Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos. Nu suntem doctori, nu suntem nici tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferință cu putere omenească și cu dorința de bine pentru cel care suferă; asta o putem face și noi: să ne rugăm pentru cei dragi ai noștri care sunt bolnavi, pentru ca, văzând Dumnezeu rugăciunile noastre, să Se milostivească și să tămăduiască toată boala sufletească și trupească”, a precizat părintele Nedelcu. A urmat o vizită prin saloanele spitalului, preoții oferindu-le bolnavilor iconițe și ungându-i cu untdelemn sfințit.
Sfântul Pantelimon este pomenit în data de 27 iulie și este adesea numit „Doctor fără de arginți”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefaceri.