„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sărbătoare în parohia ucraineană Copăcele
La praznicul Naşterii Maicii Domnului pe stil vechi, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor ucraineni din Parohia Copăcele, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, ierarhul, a sfinţit iconostasul, care a fost restaurat, iar în continuare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ioan Iaremciuc a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar la final doamnei Daniela Holzheimer, cea care a susţinut lucrarea de renovare, i-a fost oferit un act de cinstire. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi ucraineni şi români, din localitate şi din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. „Am prăznuit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestei biserici și pe apărătoarea noastră a tuturor creștinilor pravoslavnici. În vremea vrednicului de pomenire Iosif Traian Badescu, Episcopul Caransebeșului, parohiile ucrainene din Episcopia Caransebeșului au trecut la Biserica Ortodoxă Română. Iată cum Dumnezeu lucrează în istorie pentru noi și pentru mântuirea noastră, deoarece chiar dacă o parte din moșii și strămoșii credincioșilor de aici au venit din Ucraina, ei au rămas fideli credinței ortodoxe. Îi mulțumim părintelui paroh și doamnei care a susținut lucrarea de înfrumusețare a catapetesmei, domnului primar și tuturor credincioșilor pentru implicare, pentru muncă și rugăciune”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Biserica parohială cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” este din lemn, tip sală, are fundaţie de piatră şi a fost construită în anul 1912 de credincioşii greco-catolici din localitate. Iconostasul, confecționat în anul 1826 din lemn, a fost adus în anul 1912 din Ucraina, din localitatea Rachiviti şi are fixate patruzeci şi şapte de icoane pictate în stil rusesc. Locaşul bisericesc a fost reparat în anul 1978 şi este zugrăvit în exterior. Biserica a fost târnosită de către Preasfinţitul Părinte Lucian, la data de 6 iunie 2010.