„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Școala de vară „Credința altfel” la Coronini
Episcopia Caransebeșului organizează prin Departamentul de tineret, în perioada 17-22 august, școala de vară intitulată generic „Credința altfel”. Acest proiect desfășurat în localitatea Coronini de pe malul Dunării va fi derulat în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. La tabără vor participa în jur de 25 de tineri cu vârsta cuprinsă între 12 și 16 ani, cei mai buni și merituoși de la șase centre de tineret ale episcopiei, la care se adaugă studenți din partea Universității din Reșița, care sunt implicați ca și voluntari. Pe parcursul celor 7 zile, copiii vor participa la un atelier de pictură, care va fi coordonat de către meșterii iconari Matei și Cornelia Schinteie din orașul Covasna. Programul va include de asemenea și activități educative de informație nonformală, jocuri și activități în aer liber. Plusul acestei tabere este prezența în fiecare zi a câte unui invitat, oameni reprezentativi, care au reușit în diverse domenii de activitate, respectiv din domeniul culturii, al artei, din mediul academic și medicină, care vor vorbi copiilor și tinerilor participanți și vor purta un dialog cu ei. „Ne bucurăm că în mijlocul tinerilor vor sosi modele, oameni care pot să le demonstreze participanților că prin muncă, prin seriozitate și credință în Dumnezeu poți să reușești în viață. Este, credem noi, ideea cea mai importantă care se desprinde pe parcursul acestei școli de vară. Acești oameni le vor vorbi copiilor pe anumite teme de interes pentru generația tânără, iar participanții vor avea foarte multe lucruri de învățat. Fiecare dintre invitați va prezenta modul cum a ajuns la credință, ilustrând în acest fel și titlul școlii de vară «Credința altfel», deoarece fiecare are un fel al său în a ajunge la credință”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului și coordonatorul taberei.
Vineri, 21 august, tinerii se vor bucura de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, iar în ultima zi de tabără va fi săvârșită Sfânta Liturghie. În încheierea săptămânii de la Coronini tinerii care se vor remarca în activitățile desfășurate vor fi premiați cu bani și diplome. (Darius Herea)