„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Ședință a Permanenței Consiliului eparhial la Caransebeș
La Centrul eparhial al Episcopiei Caransebeșului s-a desfășurat luni, 26 februarie, ședința de lucru a Permanenței Consiliului eparhial. În cadrul întrunirii prezidate de Preasfințitul Părinte Lucian s-au discutat o serie de temeiuri privitoare la bunul mers al eparhiei. S-a stabilit calendarul alegerilor pentru organismele deliberative și executive eparhiale, astfel că în 26 aprilie va fi data alegerilor pentru Adunarea eparhială în cele 10 circumscripții electorale, iar în 22 mai va avea loc ședința de constituire a Adunării eparhiale. Ordinea de zi a mai cuprins soluționarea cererilor privind ocuparea parohiilor vacante, acordarea notelor administrative și au fost validate propunerile privind resectorizarea unor parohii din Protopopiatul Reșița. În cadrul ședinței s-a luat act și de hotărârea Sfântului Sinod cu privire la desfășurarea activităților culturale în locașurile de cult, stabilindu-se informarea tuturor parohiilor printr-un act circular. Totodată s-a discutat despre inventarierea locașurilor de cult și înființarea comisiei de arhitectură bisericească.