„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Şedinţă lunară a preoților din Protopopiatul Făget
În biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Făget II a avut loc zilele trecute întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Făget. Urmând o frumoasă tradiție, în dimineața zilei preoții s-au spovedit la duhovnicii lor, apoi a fost oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite, în cadrul căreia toți preoții Protopopiatului Făget, împreună cu protopopul Făgetului, părintele Bujor Păcurar, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Pentru slujirea la Sfânta Liturghie au fost rânduiți preoții Barbu Florin de la Curtea, Ciusa Emanuel de la Bichigi și Lacatâș Liviu de la Bucovăț. La strană au cântat toți preoții prezenți, iar la Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși din Făget.
Întâlnirea a continuat după Sfânta Liturghie în sala de ședințe a Protopopiatului Făget, unde s-a desfășurat ședința lunară cu preoții. În cadrul ei s-au discutat aspecte practice referitoare la modul de slujire a Liturghiei Darurilor, părintele protopop îndemnând preoții să oficieze această slujbă în parohiile lor. A fost prezentată apoi de către părintele protopop ordinea de zi, fiind anunțate actele primite de la instituțiile ierarhic superioare. Întrucât anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, preoții au fost îndrumați să puncteze importanța acestui fapt în activitățile desfășurate în parohii. De asemenea, preoții din Protopopiatul Făget au fost îndemnați ca împreună cu credincioșii lor să participe la „Marșul pentru viață” ce va avea loc în orașul Lugoj în data de 24 martie.
Ședința s-a încheiat în sala de protocol, unde cei prezenți au avut ocazia să discute pe marginea celor prezentate, dar și să-și împărtășească din activitățile ce le desfășoară fiecare în parohia sa. Asemenea întruniri sunt folositoare pentru că preoții au ocazia să afle lucruri noi, să dezbată probleme ivite în pastorație, dar și să închege comuniunea între slujitorii Sfintelor Altare.