„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Seri duhovnicești în Episcopia Caransebeșului
Aflându-ne în Postul Mare, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”-Govândari din Reşiţa au avut loc săptămâna trecută o serie de activităţi duhovniceşti. În prezenţa a numeroși credincioşi, preoţi invitaţi de la parohii reşiţene au săvârşit slujba îndătinată şi au susţinut câte un cuvânt de învăţătură.
Tema generală şi în acelaşi timp generoasă a predicilor a fost „Postul şi rugăciunea” ca metode de îmbunătăţire a vieţii personale şi ca posibilitate de apropiere de Dumnezeu, toţi preoţii abordând diferite aspecte ale acestor probleme.
Temele au fost speciale, pentru o înţelegere mai bună a postului. Astfel, invitaţii au vorbit despre limitele postului, despre Sfânta Taină a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei, despre recunoştinţă, despre post şi rugăciune - aripi spre cer şi despre copii şi post. În ultima seară, după săvârşirea slujbei Vecerniei, preotul paroh a vorbit despre dezlegările pe care Biserica le-a rânduit în legătură cu postul.
„Cred că aceste seri de împreună rugăciune sunt binevenite, pentru că oamenii prezenţi în fiecare seară au avut posibilitatea să cunoască şi alţi preoţi în afara celor care slujesc permanent la parohie. Cred, de asemenea, că fiecare seară a fost un moment de bucurie comună şi de zidire sufletească. Să ne ajute Dumnezeu să putem continua!”, a precizat părintele paroh Petru Berbentia.
Ca de fiecare dată, cântarea de strană a fost asigurată de tinerii din „Strana Strămoşească”, dar şi de preotul paroh Petru Berbentia şi de pr. Romulus Şandru.
De asemenea, și la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă a avut loc zilele acestea săptămâna duhovnicească. În fiecare seară, credincioșii s-au bucurat de prezența unui preot din Cercul pastoral-misionar Moldova Nouă, care a oficiat slujba Acatistului Domnului Iisus Hristos, apoi s-a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-se de cele cinci teme stabilite: răbdare, iertare, post, rugăciune și virtuțile creștine. Punctul culminant al rugăciunii și al serilor duhovnicești l-a constituit oficierea Sfântului Maslu în ziua de 3 aprilie, de către un sobor de preoți în prezența a numeroși credincioși.
În încheiere, părintele paroh Ion Nedelcu a mulțumit preoților și credincioșilor.