Șezătoare în satul Prunișor, județul Arad

În contextul „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” în Patriarhia Română, parohul Florin-Ioan Avram împreună cu tinerii din localitatea Prunișor, județul Arad, au organizat un eveniment cultural-artistic, dedicat satului de odinioară și obiceiurilor strămoșilor.

Activitatea dedicată „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învăță­torilor și primarilor gospodari)” a fost o șezătoare după tipicul celor care aveau loc în satele din vechime.
„Șezătoarea este văzută ca fiind un loc de comuniune și împreună-lucrare a celor care se adunau. Filele de istorie consemnează faptul că aceste șezători se organizau îndeosebi în perioada iernii, ajungându-se până înainte de începerea Postului Sfintelor Paști. Conform unei file de cronică, șezătorile în această localitate se desfășurau astfel: «Fetele și nevestele de pe aceiași uliță se înțelegeau la care dintre ele să se întâlnească, anunțau și feciorii. Seara după cină, începeau să sosească, aducându-și fiecare materialul pentru lucru, de care aveau trebuință. Se așezau în rând pe scăunele și începeau munca. Torceau, coseau, cântau, spuneau snoave, ghicitori, povești. Când era munca în toi, soseau și feciorii, care intrau în vorbă cu fetele. În timpul șezătorii se serveau plăcinte, care erau aduse de fete. Mai exista tradiția ca gazda să fiarbă boabe de porumb până acestea înfloreau»”, conform pr. Florin-Ioan Avram.

Grupul catehetic al Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Prunișor a încercat să reînvie această tradiție.

„Săptămâna aceasta s-a organizat o astfel de șezătoare într-o casă amenajată în stilul de odinioară al caselor de țărani, fiind înfrumusețată cu icoane, ștergare țesute în război, pături cu diferite motive tradiționale etc. Au participat la această manifestare 35 de copii, care au fost îmbrăcați în port popular specific zonei. De asemenea, fetele au avut în mâini furci, cu ajutorul cărora au tors, altele au croșetat. Fiecare copil a avut de rostit câte o replică, care a făcut mult mai frumoasă șezătoarea. În același timp, aceasta a fost mult mai atractivă prin prezența unor tineri care au încântat sufletele celor prezenți, prin intonarea unor cântece populare. Totul s-a încheiat printr-o horă la care au participat toți tinerii. Bucuria copiilor s-a observat și pe chipurile părinților și bunicilor, care și-au amintit de aceste momente frumoase pe care le-au petrecut și aceștia”, a spus pr. Florin-Ioan Avram.

Șezătoarea din satul arădean Prunișor a avut ca scop, „în primul rând redescoperirea valorilor perene ale satului românesc de odinioară. Al doilea scop al șezătorii a fost acela ca tinerii din zilele noastre să înțeleagă că obiceiurile au ca rol, solidaritatea și iubirea față de aproapele”, conform parohului din Parohia Prunișor, Arhiepiscopia Aradului.

 Parohia Prunişor, se află în apropiere de oraşul Sebiş, satul datând din 1405. Până în anul 1926, a purtat denumirea de Kertes (Chertiş), abia după aceea şi-a schimbat denumirea în Prunişor. Satul este situat la jumătatea de est a judeţului Arad, la intrarea în depresiunea Zărandului. Spre nord-est este delimitat de dealul Hotar, care desparte Prunişorul de Cărand; la nord-vest este pârâul Teuz; la sud-est pârâul Sauzaş care desparte Prunişorul de Igneşti şi Susani; în sud şi sud-vest Teuzul desparte Prunişorul de Sebiş; de la sud la nord se află comuna Bârsa şi satul Răpsig spre nord – vest, conform Arhiepiscopiei Aradului.
Locuitorii din Prunişor au avut locul pentru biserică din vremurile vechi. Înainte de anul 1800, cei care locuiau în crângul Hălmăgeni aveau o bisericuţă de lemn în apropiere de Vadul Onii, pe locul numit până astăzi Bisericuţa. De asemenea, mai exista o biserică din lemn la intrarea în cimitir. După ce s-a stabilit noua vatră a satului, biserica a fost vândută locuitorilor din Rănușa, construindu-se o biserică din piatră albă cu turnul de lemn şi acoperită cu şindrilă. Această biserică a fost reparată în mai multe rânduri, până în anul 1944 când a fost grav avariată în timpul luptelor dintre armatele române şi cele maghiare, fără a se mai putea repara. În toamna anului 1944, în localul fostei şcoli confesionale a fost amenajată o capelă în care s-a oficiat serviciul religios, până la 1 noiembrie 1981. Construcţia actualei biserici a început în anul 1951, realizându-se doar fundaţia şi soclul. A început, apoi, zidirea pereţilor care au fost înălţaţi aproximativ cu un metru deasupra soclului. Fără fondurile necesare, lucrările au fost întrerupte, zidurile au fost acoperite cu scânduri şi carton asfaltat, pentru a fi ferite de intemperii. Abia în anul 1974 s-a primit autorizaţie pentru construire de biserică. S-au demolat zidurile care se învechiseră. S-a făcut un nou plan şi deviz de către arhitectul Tritaler Francisc din Arad. Lucrarea a fost angajată de Cooperativa Sebişana, secţia construcţii, care a fost trecută la Întreprinderea Judeţeană de Construcţii, lotul 5 Sebiş. Ca zidari s-au angajat Vasile Rusu, Isaia Boşcai şi Bogdan Damaschin, toţi din Prunişor. Construcţia s-a început în luna aprilie 1974. Zidirea a fost acoperită în 1975, iar în anii următori a fost tencuită. Actul de târnosire datează din anul 1981, conform Arhiepiscopiei Aradului.