„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Simpozion dedicat familiei creștine la Reșița
„Rolul familiei creștine contemporane în educația tinerei generații” a fost tema simpozionului dedicat familiei creștine, ce s-a desfășurat, zilele trecute, la Reșița. Manifestarea a reunit familii de preoți din protopopiatele Reșița și Moldova-Nouă, precum și familii de credincioși din parohiile pe care aceștia le păstoresc.
Evenimentul a debutat în Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoți, în prezența tuturor participanților la simpozion. În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit atât clericii, cât și credincioșii prezenți la sfânta slujbă.
În continuare s-au desfășurat lucrările simpozionului la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În prima parte au fost prezentate de către preoți și credincioși desemnați referate cu teme care privesc educarea tinerilor și rolul familiei creștine în societate. De asemenea, cu această ocazie, și Preasfințitul Părinte Lucian a susținut o lucrare intitulată „Despre educația tinerilor și copiilor în omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur”.
„Credem în permanentizarea acestor întruniri, credem în adunările acestea care sunt foarte importante într-o lume controversată, debusolată și secularizată și credem că celula de bază a Bisericii creștine, familia creștină autentică, tradițională trebuie întărită. Să ne întărim unii pe alții prin rugăciune în primul rând, prin slujirea Sfintei Liturghii, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, dar și prin aceste întruniri, aceste simpozioane care nu fac altceva decât să ne arate că suntem împreună în această lucrare atât de importantă pentru consolidarea familiei creștine și pentru educarea tinerilor și copiilor noștri în spiritul moralei creștine și în spiritul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi minunată, în ajunul Duminicii părinților și copiilor suntem în capitala județului nostru cu preoții, profesorii de religie și cu credincioșii noștri”, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
În cea de-a doua parte au avut loc dezbateri în grupuri mici, pe marginea temelor propuse și prezentate și totodată s-au formulat concluzii în urma discuțiilor. Această întrunire a familiilor de preoți și credincioși pentru dezbaterea familiei creștine este cea de-a doua, urmând ca în perioada următoare să se organizeze și în celelalte zone.