„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujbă de pomenire pentru cinci eroi martiri la Palatul Justiției din Arad
Începutul Postului Mare a fost și un prilej de a ne aduce aminte de patimile martirilor neamului nostru românesc. Marți, 28 februarie 2017, a avut loc slujba de pomenire a cinci eroi martiri condamnați public și executați la data de 29 septembrie 1959, în incinta Penitenciarului Arad, care la acea vreme funcționa în cadrul Palatului Justiției, pe motiv că s-au opus regimului comunist. Cei pomeniți au fost: Ioan Beg, Martin M. Bugariu (zis Labău), Gheorghe Ștefan Drăgan, Ioan Câta și Ioan N. Cioca.
Slujba de pomenire s-a făcut în curtea Palatului Justiției din Arad, în apropierea locului execuției, de către un sobor de preoți condus de părintele consilier Gabriel Mariș, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, părintele Dumitru Vana, preot la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, și părintele Vlad Oneț, preot capelan la Penitenciarul Arad. La slujbă au fost prezenți reprezentanți ai Tribunalului Arad, Ciobancan Vasile - președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Gheorghe Beg - nepotul unuia dintre cei pomeniți, precum și alte persoane care au dorit să-și exprime recunoștința față de acești mari eroi și martiri ai neamului nostru comemorați cu acest prilej.
Parastasul a fost săvârșit prin purtarea de grijă a profesoarei Ileana Silveanu, scriitoare, fostă deținută politic, autoarea volumelor „Cărările speranței - destine ale rezistenței anticomuniste din Banat”, care din binecuvântate pricini nu a putut fi prezentă la eveniment.