„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” la Coronini
Campusul de vară de la Coronini, al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, găzduiește în perioada 21-26 august 2016 cea de-a opta ediție a taberei de creație „Credință și artă pentru toți”, organizată de Episcopia Caransebeșului.
Beneficiarii acestei tabere de creație sunt copii cu vârste între 10 și 14 ani, din mai multe orașe ale județului Caraș-Severin, precum Reșița, Oravița, Anina și Moldova Nouă, și membri ai centrelor de tineret din aceste localități, care au obținut rezultate deosebite la activitățile derulate în aceste centre. Acestora li se adaugă două delegații de copii însoțiți de preoți coordonatori din Episcopia Covasnei și Harghitei, cu care Episcopia Caransebeșului are strânse relații de colaborare în proiectele dedicate tinerilor, dar și, în premieră, din Episcopia Slatinei și Romanaților.
Cei 25 de copii prezenți vor participa, pe parcursul acestei săptămâni, la două ateliere artistice - unul de sculptură în lemn și altul de pictură, precum și la un program de rugăciune și formare duhovnicească și, desigur, la un program de jocuri și drumeții în aer liber. Tabăra a debutat cu un moment de rugăciune, săvârșit de preoții prezenți, și a continuat cu jocuri de intercunoaștere între copiii sosiți din diferite locuri ale țării.
„Ne bucurăm că la această ediție avem în mijlocul nostru și copii din alte zone ale țării, cum ar fi județele Olt și Harghita, încurajând astfel comuniunea în numele credinței între copii din zone geografice diferite, dar cu aceleași idealuri și principii de viață creștină. Ne dorim să dezvoltăm aceste întâlniri ale copiilor și tinerilor între eparhii, deoarece ele oferă șansa unui schimb de experiență pentru formatori, pe de-o parte, dar și posibilitatea tinerilor de a cunoaște locuri și oameni noi, care să-i încurajeze în evoluția lor în plan spiritual, pe de altă parte”, a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, dar și al taberei de la Coronini.
Programul taberei din acest an conține, printre altele, participarea la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Gornea de pe Clisura Dunării, dar și vizita Preasfințitului Părinte Lucian, care va fi prezent în mijlocul copiilor astăzi, 26 august, la finalul taberei. Nu vor lipsi plimbările pe Dunăre, serile tematice și tradiționalul foc de tabără.
Tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” a debutat, în Episcopia Caransebeșului, în urmă cu patru ani, prima ediție desfășurându-se la Mănăstirea Almăj-Putna, în 2012, la sfârșitul lunii august. „Îi mulțumim lui Dumnezeu că în acești patru ani, de când organizăm tabere în eparhia noastră, am reușit de fiecare dată să oferim copiilor și tinerilor noștri șansa de a participa gratuit la aceste tabere, recompensându-i și motivându-i să rămână alături de Biserica noastră și de învățăturile morale pe care le promovăm”, a arătat părintele Mihai Ciucur.